Acasă Politic Proceduri neclare privind desfasurarea alegerilor

Proceduri neclare privind desfasurarea alegerilor

DISTRIBUIȚI

115211- 09122012 Pana la ora 10.00, Asociatia Pro Democratia (APD) a inregistrat peste 200 de sesizari si solicitari de informatii de la cetateni, observatorii acreditati de organizatie, dar si din partea reprezentantilor competitorilor electorali, prin intermediul serviciului gratuit TelVerde 0800 070 100 si prin site-ul www.alegericorecte.ro.

Cele mai frecvente cereri de informatii sunt legate de locul unde pot vota alegatorii, procedurile pentru folosirea urnei mobile si identificarea sectiilor de votare. Intrebarile sunt generate de lipsa de claritate a reglementarilor legale si a deciziilor autoritatilor  de management electoral, care, spre exemplu, nu au precizat clar procedura de primire a cererilor pentru deplasarea urnei  speciale de catre birourile electorale ale sectiilor de votare. De asemenea, in mai multe judete din tara, au fost raportari legate de semnalizarea improprie a sectiilor de votare. Desi pe 8 decembrie, la ora 7.00, s-a incheiat campania electorala, atat ieri, cat si astazi au fost inregistrate sesizari legate de faptul ca cetatenii sunt indemnati sa voteze pentru sau impotriva competitorilor
electorali prin distribuire de fluturasi, afisarea de bannere, prin SMS-uri sau prin apeluri telefonice. De asemenea, cetatenii sunt incurajati sa voteze si prin intermediul spoturilor de campanie sau declaratiilor politice din mass-media sau de la televiziunea cu circuit inchis de la metrou.

In localitatea Odoreu, judetul Satu Mare, la patru sectii de votare sunt amplasati, de la primele ore ale diminetii, operatori ai unei firme de sondare a opiniei publice, care solicita alegatorilor sa isi exprime optiunea electorala inainte de a intra la vot si nu dupa ce ies de la urne.

De asemenea, am inregistrat sesizari legate de calitatea slaba a materialelor electorale si asigurarea secretului votului, datorita amplasarii improprii a cabinelor de vot. Mai mult, observatorilor APD le-a fost interzis sa intre in sectia de votare inainte de ora 7.00 in judetul Brasov. In judeţul Prahova, in localitatea Ploiesti, la Secţia 105 observatorii nu au fost lasati sa intre in sala de vot si obligati sa„stationeze pe holul sectiei de votare, astfel fiind impiedicati sa-si desfasoare activitatea. Totodata, in judeţul Damboviţa, localitatatea Niculesti s-a semnalat transportarea alegatorilor la sectia de votare cu mijloace de transport apartinand unor competitori electorali. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.