Acasă Politic Chisinau: Planul de cooperare romano-moldovean impotriva fraudelor vamale a fost prelungit

Chisinau: Planul de cooperare romano-moldovean impotriva fraudelor vamale a fost prelungit

DISTRIBUIȚI

 – 115190 – 07122012 – Vicepreşedintele ANAF care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor, Dorel Fronea, şi directorul general al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Tudor Baliţchi, au avut o întâlnire la Chişinău, în cadrul căreia a fost semnat protocolul privind prelungirea până la 31 decembrie 2013 a planului de cooperare în domeniul prevenirii şi combaterii fraudelor vamale între cele două autorităţi.

În cadrul întâlnirii, conducătorii celor două instituţii au subliniat importanţa colaborării bilaterale, fiind amintite măsurile întreprinse până în prezent în acest sens. Scanarea mijloacelor de transport, grupurile comune de analiză de risc, schimbul punctual de informaţii şi de experienţă, precum şi derularea unor acţiuni comune au contribuit în mod semnificativ la reducerea nivelului traficului ilicit de ţigarete.

           „În contextul în care securizarea frontierei de est a Uniunii Europene este o prioritate, intensificarea cooperării interinstituţionale dintre cele două administraţii constituie un factor determinant în prevenirea şi combaterea fraudelor vamale şi, de asemenea, în diminuarea traficului ilicit cu ţigarete” a declarat Dorel Fronea.

            Implementarea planului de cooperare în domeniul prevenirii şi combaterii fraudelor vamale la punctele de trecere a frontierei dintre cele două state a început în luna august 2010, contribuind în mod semnificativ la reducerea traficului ilicit de mărfuri, inclusiv a celui cu ţigarete. Astfel, contrabanda cu ţigarete în România a scăzut în ultimii doi ani de la 36% în ianuarie 2010, la 22,5% în ianuarie 2011, nivelul acesteia fiind în prezent de aproximativ 13%, sub media contrabandei cu ţigarete înregistrate în Uniunea Europeană. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.