Acasă Politic București: Măsuri pentru companiile de stat există. Trebuie duse, însă, la îndeplinire

București: Măsuri pentru companiile de stat există. Trebuie duse, însă, la îndeplinire

DISTRIBUIȚI

115633 – 27122012 – Executivul a dezbătut măsurile care trebuie avute în vedere la elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 ale operatorilor economici cu capital sau patrimoniu deţinut direct sau indirect de stat, acestea regăsindu-se într-un memorandum. Prevederile sunt, de fapt, cele ale Guvernului Boc.

Având în vedere prevederile Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, ale OUG nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar şi ale OUG nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici,  precum şi ale Legii bugetului de stat pe anul 2013, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat pe anul 2013, operatorii economici aşa cum sunt definiţi la art.3, pct.5, lit a) – d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.107/2012, vor prezenta organelor administraţiei publice centrale în subordinea, coordonarea sub autoritatea cărora funcţionează, sau în al căror portofoliu se află, bugetele de venituri şi cheltuieli, cu respectarea următoarelor condiţii: elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli în condiţii de eficienţă, urmărindu-se reducerea la minim a nivelului cheltuielilor totale, cu precădere a celor cu donaţii şi sponsorizări, a cheltuielilor de protocol, a cheltuielilor cu deplasările în alte scopuri decât cele pentru producţie; reducerea cheltuielilor la 1.000 lei venituri, a subvenţiilor pentru activitatea de exploatare şi creşterea profitului; reducerea arieratelor conform programelor întocmite în acest sens pentru cele cu o vechime mai mare de un an, cu precizarea surselor destinate stingerii acestora. Pentru cele înregistrate în cursul anului 2012 se vor prevede distinct sursele de stingere a arieratelor, astfel încât valoarea acestora să fie achitată în totalitate în anul 2013; procentul utilizat pentru creşterile salariale din anul 2013, în condiţiile legii, este de maxim 3% pentru operatorii economici care au înregistrat profit în anul precedent; repartizarea unei cote minime de 85% din profitul net sub formă de vărsăminte la bugetul de stat, în cazul regiilor autonome, ori sub formă de dividende, în cazul celorlalţi operatori economici cu capital majoritar/integral de stat, în condiţiile OG nr.64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, cu modificările şi completările ulterioare.  OG nr.64/2001 reglementează repartizarea unei cote de minimum 50% din profit ca vărsământ/dividend la bugetul de stat sau bugetul local.  În acest sens se impune mandatarea în mod corespunzător a reprezentanţilor statului în CA şi în AGA. În cazuri temeinic justificate, Guvernul poate aproba repartizarea unor sume din profitul net prevăzut pentru anul 2013 pentru finanţarea investiţiilor prioritare, cu respectarea prevederilor şi a nivelului cotei prevăzute de OG nr.64/2001. Respectarea termenelor prevăzute de Legea nr.329/2009, privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, în ceea ce priveşte elaborarea, avizarea şi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici; operatorii economici care estimează încheierea exerciţiului financiar 2012 cu pierderi, la aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2013 vor prezenta măsuri concrete de  restructurare şi reorganizare în vederea redresării activităţii; cheltuielile prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli sunt maximale, orice depăşire a acestora în structură este admisă numai prin rectificarea bugetului, potrivit prevederilor legale în vigoare;  În ceea ce priveşte remunerarea directorului general şi a reprezentanţilor statului în organele de conducere ale întreprinderilor publice definite, conform OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, se propun următoarele: La operatorii economici care nu au aplicat prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice remuneraţia directorilor se va face la nivelul indemnizaţiei acordate prin lege pentru funcţia de secretar de Stat, iar la operatorii economici care au aplicat sau care vor aplica prevederile OUG nr.109/2011, la stabilirea remuneraţiei directorilor se vor avea în vedere prevederile acestei ordonanţe în integralitatea sa. – www.promptmedia.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.