– 115599 – 23122012 – Premierul Victor Ponta a declarat sambata, la finalul primei sedinte a noului Guvern, ca s-a lucrat la bugetul pentru 2013 in ultima luna si jumatate, urmand ca pana la vizita FMI din ianuarie sa se finalizeze „discutia interna in cadrul Guvernului”, apoi o saptamana discutiile cu delegatia FMI si CE, iar incepand cu 14 ianuarie sa inceapa dezbaterile in Parlament.
„Probabil, la sfarsitul lunii ianuarie, Parlamentul poate da votul final pe bugetul consolidat si bugetul asigurarilor sociale”, a declarat premierul, adaugand ca pana atunci nu sunt bani pentru angajari sau alte proiecte.
„Domnul Boc a amanat o multime de lucruri pentru 31 decembrie 2012, fiind convins ca nu va mai fi dansul la guvernare”, a comentat ironic Victor Ponta, dandu-le o veste proasta revolutionarilor.
„Am vazut supararea celor de la asociatiile de revolutionari. Nu se poate da niciun leu de la buget si imi mentin decizia ca nu se poate continua cu 20.000 de revolutionari din care 15.000 s-au descoperit dupa anul 2000”, a spus Ponta, precizand ca ranitii si urmasii celor decedati la Revolutia din 1989 isi vor primi drepturile, dar „cu revolutionarii de dupa 2000 nu sunt de acord si nu or sa primeasca niciun leu de la buget”. – www.promptmedia.ro