– 115126 – 05122012 – Irina Lazăr, judecătoarea de la Tribunalul Argeş căreia i-a fost repartizat dosarul în care preşedintele CJ şi al PSD Argeş, Constantin Nicolescu, este acuzat de corupție este, la rândul ei, anchetată de DNA.
Procurorii nu vor ca dosarul în care sunt judecaţi Nicolescu şi omul de afaceri Cornel Penescu să mai fie soluţionat de Tribunalul Argeş, ci să fie mutat la o altă instanţă egală în grad din ţară, drept care au cerut acest lucru Înaltei Curți.
Procurorii mai invocă șu un conflict de interese și o incompatibilitate în care s-ar afla magistratul care a primit o diplomă onorifică din partea preşedintelui CJ Argeş.
ICCJ va decide pe 12 decembrie dacă va suspenda judecarea procesului de la Tribunalul Arge, iar până la sfârșitul lunii ianuarie anul viitor trebuie să decidă dacă dosarul va fi strămutat sau nu.
DNA a trimis în instanță în mai 2011 dosarul în care preşedintele CJ Argeş Constantin Nicolescu este acuzat de luare de mită în formă continuată de la omul de afaceri Cornel Penescu, prezentarea de documente false pentru obţinerea de fonduri europene şi instigare la abuz în serviciu.
În acelaşi dosar mai sunt judecaţi foşti şi actuali primari din Argeş care l-ar fi ajutat pe Nicolescu să obţină fonduri europene cu documente false. – www.promptmedia.ro