– 115128 – 05122012 – Parchetul General a anunțat astăzi că dosarul mediatizat sub numele ”Fraude la referendum” a fost trimis in judecata. In acest dosar, fiul vitreg al ministrului Apararii, Dumitru Samson, este acuzat ca a facut promisiuni alegătorilor pentru a-i determina sa se prezinte la referendum.
În acest dosar mai sunt învinuiți Tudorel Nica, Constantin Sebastian Biţu, Bogdan Cristian Măgurean Și Nicuşor Ştefan Hanzi, acuzați de complicitate şi asociere la infracţiuni.
De asemenea, Nicholas Vitto Niculae şi Gigi Daniel Chiraş sunt acuzați de complicitate, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi instigare la exercitarea multiplă a votului.
Alte 10 persoane sunt acuzate de exercitare multiplă a votului în cadrul referendumului.
Procurorii susțin că există indicii cu privire la faptul că, în cursul lunii iulie 2012, ”învinuitul Atanasiu Teodor, deputat în Parlamentul României și președinte al organizatiei PNL Alba, în înțelegere cu învinuitul Samson Dumitru, a inițiat o acțiune pentru mobilizarea electoratului din Transilvania și Banat la referendumul din data de 29 iulie 2012 prin sensibilizarea acestuia cu recompense în bani și alte foloase materiale”. Rechizitoriul precizează că în cursul dimineții de 29 iulie 2012, în înțelegere cu Teodor Atanasiu, Samson Dumitru a apelat la sprijinul lui Bogdan Cristian Măgurean (cunoscut interlop din Cluj Napoca, cu relații în diverse clanuri interlope) pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să mobilizeze alegătorii la vot (în special persoane needucate), iar pe de altă parte, să pregătească în localitățile mari din Alba, Cluj, Sălaj, Bistrița Năsăud, Arad și Timiș grupuri de interlopi gata să intervină, la nevoie, în locațiile unde se solicită sprijin. – www.promptmedia.ro