Acasă Politic Bucuresti: Doar 600 de sesizari privind incalcari ale legii in campania electorala

Bucuresti: Doar 600 de sesizari privind incalcari ale legii in campania electorala

DISTRIBUIȚI

115140 – 05122012 – Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a prezidat miercuri o videoconferinţă cu prefecţii şi autorităţile administraţiei publice locale, având ca temă pregătirile pentru iarnă şi stadiul derulării activităţilor premergătoare alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat.

         Cu acest prilej, ministrul Administraţiei şi Internelor a reamintit că, încă de acum o lună, au fost organizate comandamentele pentru situaţii de urgenţă atât la nivel naţional, cât şi judeţean, tocmai pentru a fi evitate problemele cauzate de condiţiile meteorologice.

          Ministrul Mircea Duşa a cerut autorităţilor responsabile să colaboreze şi să ia măsuri pentru ca activitatea socio-economică să se desfăşoare în parametrii normali, indiferent de prognoza meteo pentru următoarele zile: ”Cer autorităţilor administraţiei publice locale să acţioneze cu responsabilitate şi seriozitate şi ordon structurilor subordonate MAI să ia măsuri de sancţionare acolo unde nu sunt respectate prevederile legale. De asemenea, administraţiile locale să ia măsurile necesare, dacă situaţia o impune, pentru a deschide căile de acces către secţiile de votare, astfel încât cetăţenii să-şi poată exprima dreptul constituţional de a vota”, a precizat Mircea Duşa. 
Referitor la stadiul pregătirilor pentru alegerile parlamentare, ministrul Administraţiei şi Internelor a menţionat că au fost parcurse toate etapele prevăzute de lege până la acest moment, urmând ca, în această săptămână, să fie finalizate celelalte sarcini din programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale.

În ceea ce priveşte desfăşurarea campaniei electorale, până la această dată, au fost înregistrate aproximativ 600 de sesizări, ceea ce reprezintă doar o treime din numărul total
de semnalări înregistrate la alegerile locale din acest an.

       “În această perioadă, structurile M.A.I au luat măsurile legale faţă de toţi competitorii politici, care au încălcat legea, indiferent de formaţiunea politică pe care aceştia o reprezintă. Cer structurilor M.A.I. să rămână vigilente în continuare, astfel încât alegerile să desfăşoare în condiţii de legalitate şi normalitate”,  a subliniat ministrul Administraţiei şi Internelor.

Mircea Duşa a dat asigurări că au fost luate toate măsurile prevăzute de lege pentru ca  procesul electoral să se desfăşoare fără probleme. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.