– 115233 – 10122012 – Va fi un „razboi nuclear” politic, daca presedintele Traian Basescu va refuza sa-l desemeneze premier pe Victor Ponta, a declarat presedintele PNL, Crin Antonescu, duminica seara, dupa incheierea votarii.
„In conformitate cu Constitutia, Traian Basescu trebuie sa ia act de aceasta exprimare de vointa foarte clara a alegatorilor romani, sa desemneze premierul, si anume pe Victor
Ponta, sa convoace Parlamentul, sa se aseze in mod normal si constitutional noile structuri si sa ne vedem de treaba toti in fata unui an si a unei perioade care nu sunt deloc usoare”, a aratat Antonescu.
In opinia liderului liberal, „a discuta despre alte variante decat aceea pe care au impus-o urnele inseamna sa intram in registrul aberatiei si pornim de la ideea ca totusi oamenii sunt normali. Intr-o situatie pasnica dumneavoastra evocati ideea unui razboi nuclear. Ori la un atac nuclear se raspunde cu un atac nuclear, Doamne fereste!”
„E vorba de a accepta sau nu verdictul alegatorilor, ganditi-va ca in acest moment stam fata in fata in felul urmator: pe de o parte, un Traian Basescu lipsit de orice legitimitate care continua sa fie presedintele Romaniei, sa indeplineasca aceasta functie, dar avand in spate minus 7,4 milioane de voturi, nu plus si de cealalta parte noi, USL, candidatul anuntat de noi intregii tari inainte de vot, Victor Ponta, cu maxima legitimitate”, a explicat Antonescu. – www.promptmedia.ro