Acasă Politic Belgrad, Serbia: A fost arestat unul dintre marii bogătași sârbi

Belgrad, Serbia: A fost arestat unul dintre marii bogătași sârbi

DISTRIBUIȚI

115376 – 14122012 – Poliția sârbă a arestat una dintre persoanele cele mai bogate din Serbia, Miroslav Miskovic, suspectându-l de manipulare în timpul privatizării companiilor rutiere. Arestarea influentului magnat sârb Miroslav Miskovic ar putea fi foarte importantă în lupta împotriva corupției, a declarat un analist publicației SETimes, preluată de PROMPT MEDIA.

”Dacă, după cum spun unii, cel mai bogat om din Serbia a fost arestat, acesta ar putea fi un semn că toți suntem egali în fața legii și că nimeni nu este protejat”, a declarat Nemanja Nenadic de la Transparency Serbia. Poliția sârbă l-a arestat pe Miskovic și pe fiul său, Marko, miercuri, 12 decembrie, suspectându-i de implicare în privatizarea ilegală a zece companii de întreținere a drumurilor. Miskovic a început să își construiască imperiul în timpul regimului lui Slobodan Milosevic. După schimbarea democratică din octombrie 2000, Miskovic a continuat să își extindă imperiul și a rămas un apropiat al fiecărui guvern care a urmat. Compania lui Miskovic, Delta Holding, are peste 7 000 de angajați în Serbia.

Poliția a arestat alte opt persoane în cadrul investigației, iar interogarea lor a fost preluată de Miljko Radisavljevic, procurorul de stat pentru crimă organizată. Radisavljevic a declarat într-un comunicat de presă că Miskovicii sunt suspectați că și-au însușit proprietăți în valoare de 20 milioane de euro de la companiile rutiere privatizate. Potrivit comunicatului, schema lor a durat din 2005 până în 2010.

Aleksandar Vucic, vicepremierul sârb însărcinat cu lupta împotriva corupției, a declarat că acestea nu sunt singurele acuzații înaintate împotriva puternicului om de afaceri. Potrivit acestuia, presupusa implicare a lui Miskovic în tranzacții cu terenuri din Belgrad și în vânzarea lanțului major de retail C Market este de asemenea investigată. ”Nimeni nu a înfrânt și nu va înfrânge Serbia, și aceasta îl include pe Miroslav Miskovic”, a declarat Vucic. Securitatea lui Vucic a fost sporită la scurt timp după arestare întrucât Miskovic a amenințat că vicepremierul „nu va trăi să vadă emisiunea din această seară de la Radioteleviziunea Serbia”. Deși avocații lui Miskovic au declarat că nu a fost făcută niciun fel de amenințare, Vucic a afirmat că poliția l-a informat în legătură cu această chestiune. „Este mult mai important pentru mine să mă asigur că nu în Serbia nu există persoane protejate și de neatins și că statul este mai puternic decât orice individ”, a afirmat Vucic.

Potrivit lui Nenadic, raportul împotriva lui Miskovic a relevat că acesta este suspectat de o infracțiune economică. „Este foarte important pentru lupta împotriva corupției să investigăm conexiunile lui Miskovic cu autoritățile de stat. Dacă acest lucru se va întâmpla, ar putea fi un pas mare înainte în eradicarea corupției din Serbia”, a afirmat Nenadic. El și-a exprimat de asemenea convingerea că nu vor exista unde de șoc în coaliția de guvernământ din cauza arestării lui Miskovic, deși se crede că acesta are legături extrem de solide cu toate partidele. Djordje Milicevic, purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist, de guvernământ, a declarat că actual coaliție de guvernământ este reunită în jurul unor principii, printre care se numără lupta împotriva corupției și criminalității. „Câtă vreme aceste principii sunt puse în aplicare nu există pericolul prăbușirii guvernului”, a declarat Milicevic.

Arestarea lui Miskovic a fost salutată și de opoziție. „Criminalitatea și corupția periclitează în mod grav Serbia. Arestarea lui Miskovic este un moment decisiv în lupta împotriva corupției”, a declarat purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Serbia, Petar Petkovic. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.