Acasă Politic Ampla retea de traficanti de tigari, anihilata prin colaborare romano-ungara

Ampla retea de traficanti de tigari, anihilata prin colaborare romano-ungara

DISTRIBUIȚI

115156 – 06122012 – O amplă grupare infracţională, formată din români şi maghiari, care dezvoltase pe teritoriul Ungariei o fabrică ilegală de producţie a unor cantităţi importante de ţigarete contrafăcute, a fost destructurată în urma cooperării autorităţilor din România şi Ungaria. Autoritățile ungare au confiscate două linii de producţie de ţigări, sute de mii de pachete ţigări contrafăcute, peste 31 tone de tutun care urma să fie procesat, precum şi sute de mii de timbre fiscale false.

Din datele furnizate de partea maghiară, valoarea accizelor pentru produsele accizabile confiscate este de peste 2 milioane de euro.

Liderul grupării era un român din Oradea, cunoscut cu antecedente penale pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi contrabandă cu produse accizabile.

Grupare era specializată în producţia de ţigarete contrafăcute, de calitate inferioară şi valorificarea/distribuirea acestora pe piaţa neagră din Romania, Ungaria, Italia şi alte state comunitare.  Gruparea intenţiona să producă o cantitate importantă de ţigări contrafacute, pe care ulterior urma să o transporte inclusiv în România, pentru a fi comercializată pe piaţa neagră de desfacere.

Liderul grupării, precum şi membrii reţelei erau foarte precauţi, încercând permanent să-şi secretizeze activităţile ilegale şi să inducă în eroare poliţiştii aflaţi pe urmele lor.
Astfel, aceştia vorbeau atât în româna cât şi în maghiară codificat, folosind termenul de «flori » pentru «tutun» şi de asemenea, achiziţionasera un puternic aspirator industrial, în scopul prevenirii extinderii mirosului de tutun în mediul extern.  

În data de 20 noiembrie a. c., autoritatile maghiare au descins în două locaţii din localitatea Szolnok – Ungaria, unde a fost descoperită şi confiscată o linie completă de producţie de ţigări, incluzând maşini de tăiat şi fermentat tutun, precum şi 450.000 pachete ţigări Plugarul contrafăcute, 31.000 kg tutun fin-tăiat/mărunţit – echivalentul a 1.650.000 pachete ţigări, 856 kg frunze de tutun, 363 000 bucăţi timbre/sigilii fiscale moldoveneşti contrafăcute şi 1230 km hârtie pentru ţigări şi hârtie pentru cutii de ţigări.

În acţiunea respectivă au fost reţinute două persoane de cetăţenie română aflate, în prezent, în custodia autorităţilor maghiare. – www.promptmedia.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.