114338 – 01112012 – Un recent exerciţiu comun al armatelor SUA şi Muntenegru a generat progrese în relaţiile dintre cele două ţări şi în curăţarea Golfului Boka de mine terestre.
Starurile spectacolului, însă, au fost o noutate pentru regiune. Câteva sute de oameni s-au adunat pe docul Tivat pe 24 octombrie a. c., unde delfinii instruiţi în detectarea minelor submarine şi-au arătat unele dintre aptitudinile lor, potrivit SETimes. Delfinii sunt instruiţi în SUA şi operează folosindu-şi senzorii naturali excepţionali pentru detectarea minelor.
Spectacolul a încheiat în mod oficial exerciţiul internaţional Dolphin 2012, care a avut loc timp de două săptămâni luna aceasta. Exerciţiul a reunit şase delfini din Programul de Mamifere al Marinei Militare a SUA, membri ai Unităţii Mobile de Eliminare a Materialelor Explozibile a Marinei SUA şi scafandri din armata muntenegreană, croată şi slovenă.
În golf a avut loc o căutare submarină extensivă, scafandrii inspectând fiecare obiect suspect descoperit de delfini.
Ulterior a fost produsă o hartă a Golfului Boka cu locaţia materialelor explozibile rămase şi informaţii despre acestea.
Decizia finală va reveni ministerului muntenegrean al apărării, care va hotărî dacă, când şi cum va elimina explozibilii.
Christian Harris, biolog marin şi managerul echipei SUA din San Diego, a fost mulţumit de experienţa din Muntenegru.
„Acest climat este foarte similar celui pe care îl avem în San Diego, apa este mai curată şi mai transparentă, iar temperatura a fost cu doar două grade mai mare decât cea ideală. Delfinii nu au avut până acum şansa să lucreze într-o locaţie cu caracteristici topografice şi ale fundului mării atât de interesante precum cele din Golful Boka. A fost util pentru ei să lucreze în asemenea condiţii, să îndeplinească sarcini, să caute obiecte suspecte şi să le marcheze pe fundul mării”, a declarat Haris.
În cadrul exerciţiului, cincisprezece scafandri muntenegreni au primit certificate americane în eliminarea minelor.
La ceremonie au participat ambasadorul SUA, Sue Kay Brown, ataşatul militar american Bruce Murphy, comandantului statului major al armatei Muntenegrului, Dragan Samardzic, şi comandantul Marinei Militare a Muntenegrului, Darko Vukovic.
Predrag Supic, directorul exerciţiului, a declarat că aceasta a fost prima apariţie a programelor cu delfini MMP în Mediterană.
„Oamenii noştri au avut oportunitatea de a învăţa de la cei mai buni scafandri americani implicaţi în eliminarea minelor. Am făcut un pas înainte în sporirea capacităţilor noastre şi în sporirea interoperabilităţii cu forţele NATO”, a declarat Supic. – www.promptmedia.ro