114899 – 26112012 – Interlopul Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, a fost eliberat vineri din penitenciar, după ce Judecătoria Giurgiu i-a admis o cerere de eliberare condiţionată a pedepsei,
având în vedere că a executat nouă din cei 13 ani de închisoare.
Instanţa a hotărât în 19 noiembrie că Sile Cămătaru poate pleca acasă, decizie care putea fi atacată cu recurs, în termen de trei zile de la pronunţare.
Patru zile mai târziu, vineri, 23 noiembrie, Cămătaru a părăsit penitenciarul.
La jumătatea lunii octombrie, Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, de contopire a pedepselor primite de acesta în procesele penale, stabilind că acesta are de executat 13 ani de închisoare, nouă dintre aceştia fiind deja petrecuţi după gratii.
Avocatul acestuia a susţinut în faţa instanţei că Sile Cămătaru a petrecut în închisoare perioada mai 2004 – decembrie 2011, respectiv şapte ani şi jumătate, precum şi aproximativ un an şi opt luni, în perioada 2001-2002. Apărătorul lui Cămătaru a arătat că aceste perioade trebuie adunate şi apoi scăzute din pedeapsa totală de 13 ani de închisoare ce rezultă din condamnările definitive date în cazul clientului său. Cererea a fost admisă de instanţă, care i-a contopit pedepsele.
Sile Cămătaru a fost reţinut în Germania, la jumătatea lunii mai a acestui an, în timp ce se afla într-o maşină, asta după ce în 11 mai a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu executare, de către instanîa supremă, într-un dosar în care a fost judecat alături de fratele lui, Iona Balint, de rude şi de apropiaţi, pentru fapte cu violenţă, proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane
Poliţiştii nu l-au găsit la domiciliu pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei, astfel că Sile Cămătaru a fost dat în urmărire internaţională, fiind prins în Germania, de poliţiştii locali.
Fraţii Ion şi Vasile Balint au fost daţi mai întâi în urmărire naţională, după ce poliţiştii nu i-au găsit la domiciliu, în 11 mai.
Ion Balint, cunoscut drept Nuţu Cămătaru, condamnat la şase ani de închisoare cu executare, s-a predat în 14 mai, la arestul Poliţiei Capitalei. El mai avea de executat un rest de pedeapsă de aproximativ 40 de zile, fiind eliberat în 14 iunie din Penitenciarul Jilava. – www.promptmedia.ro