– 115010 – 30112012 – Ministrul Sanatatii, Raed Arafat, a declarat vineri ca nu exista niciun motiv de ingrijorare cu privire la vaccinul BCG si ca reactiile adverse semnalate in Romania sunt in marja normala. El a prezentat, intr+o conferinta de presa, concluziile Comisiei Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) si Centrului de Prevenirea si Controlul Bolilor de la Stockholm cu privire la vaccinul BCG distribuit in Romania. Coordonarea misiunii a fost facuta de OMS in Romania, care a stabilit ca, in perioada anterioara, incepand cu iunie 2011, peste
136.000 de copii au fost vaccinati cu BCG danez. Au fost raportate „134 de reactii adverse, adica noduli limfatici mariti, complicatii comune ale vaccinului BCG: de la reactii locale usoare pana la moderate, noduli pana la patru centimetri marime, ocazional formarea de ucleratii ce nu pun probleme pe termen lung, si nicio complicatie severa – care inseamna ostiomielita”. “Rata raportarii in Romania este de aproape unu la mie de copii vaccinati, frecventa e in limitele asteptate”, a precizat Arafat. “E posibil ca au fost anumite erori, dar nu au fost sistematice. Ocazional este posibil sa fi aparut administrari de doze mai mari, mai profunde, lucruri care se observa si in alte tari”, a spus ministrul Sanatatii. Acesta a aratat si ca “63% din copiii cu reactii adverse au primit un tratament, numar mai mare decat in media europeana. Insa starea ganglionilor se imbunatateste spontan, dar dureaza si luni pana revin la normal. Reactia poate dura, dar nu inseamna ca copilul este bolnav. In Romania doar cazurile severe ar trebui tratate, deci vom lucra pe un ghid si o standardizare a tratarii acestor cazuri”. Vaccinul este autorizat in 46 de tari, cel putin 20 tari europene folosesc vaccinul danez de 20 de ani si au raportat un numar fluctuant de efecte adverse, nu au intrerupt distributia. In Romania, suspendarea a fost o masura de precautie pana s-a aflat concluzia comisiei. Ministrul Sanatatii a conchis spunand ca Romania are nevoie de vaccinul BCG, acesta contribuind la reducerea cu jumatate a cazurilor de TBC la copii. – www.promptmedia.ro