– 114985 – 28112012 – Peste 1.600 de universitari şi personalităţi culturale au semnat scrisoarea adresată ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în care i se cere să-i retragă titlul de doctor premierului Victor Ponta, anunţă Revista 22, care deţine şi platforma online unde a fost publicată acastă scrisoare.
Scrisoarea deschisă a fost semnată de universitari din România şi din întreagă lume, personalităţi culturale, intelectuali.Ei au considerat inacceptabil faptul că un plagiat clar şi indubitabil – confirmat de Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti şi de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare -, cum este cel al lui Victor Ponta, să rămână nepenalizat.
Lista de semnături rămâne deschisă şi poate fi accesată pe site-ul Revistei 22. Important este şi faptul că toţi semnatarii şi-au asumat identitatea, nefiind acceptate nick name-urile, gest care dă o şi mai mare greutate demersului.
Potrivit semnatarilor scrisorii, plagiatul „contribuie într-o covârşitoare măsură la impostură, la confuzia valorilor şi în final la scăderea continuă a nivelului de educaţie”. „Aşteptăm, deci, din partea Dvs., o decizie curajoasă, înţeleaptă şi justă,” se arată în documentul publicat în Revista 22.
„Stimată Doamnă Ministru Ecaterina Andronescu, Subsemnaţii, universitari, cercetători, cadre didactice preuniversitare, membri ai societăţii civile, vă solicităm să răspundeţi în cel mai scurt timp posibil cererii Senatului Universităţii din Bucureşti privitor la plagiatul d-lui Victor Ponta, retrăgând acestuia titlul de doctor în drept, pe care l-a deţinut în mod ilegitim din 2003. Cazul este cum nu se poate mai clar: atât Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti, în urma raportului Comisiei de Expertiză compusă din specialişti în drept la universităţi de prestigiu din lume, cât şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare s-au pronunţat fără echivoc, dând un verdict limpede: plagiat. Aţi primit de peste o lună decizia şi raportul Senatului Universităţii din Bucureşti cu toate materialele relevante, timp suficient pentru a vă convinge personal de amploarea plagiatului comis de d-l Victor Ponta. Peste o treime din lucrarea sa de doctorat este copiată, fără nicio trimitere la original sau citare a surselor, autorul încălcând clar şi indubitabil etica universitară şi legea. Chiar şi Comisia Naţională de Etică – formată ad-hoc pe criterii politice şi care s-a aflat în conflict de interese în momentul în care a luat o decizie despre şeful guvernului, care, prin intermediul ministerului Educaţiei, are în subordine şi respectiva Comisie -, a ocolit un răspuns tranşant, spunând că lucrarea de doctorat a d-lui Victor Ponta este în acord „cu legislaţia în vigoare din
2003″. Suntem convinşi că dumneavoastră, în calitate de profesor universitar şi de om de bună-credinţă, nu puteţi susţine teza ridicolă potrivit căreia citarea surselor şi ghilimelele s-au inventat după anul 2003! Doamnă ministru, sunteţi profesor universitar şi cunoaşteţi bine consecinţele tolerării plagiatului în lumea academică românească; nu puteţi ignora faptul că el contribuie într-o covârşitoare măsură la impostură, la confuzia valorilor şi în final la scăderea continuă a nivelului de educaţie. Ştiţi de asemenea că plagiatul nu are culoare politică, în schimb are culoarea minciunii. Suntem convinşi că aţi reflectat deja serios la acest caz şi că îl puteţi privi desprins de contingent, nu numai în contextul prezentului, dar şi în acela al viitorului şi că vă interesează felul în care vom fi cu toţii judecaţi de acest viitor. Credem că se impune să respectaţi adevărul şi să evitaţi decredibilizarea învăţământului, a României în general şi, nu în ultimul rând, a dumneavoastră în particular”, se arată în textul scrisorii. – www.promptmedia.ro