114531 – 09112012 – Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările în dosarul studentei japoneze ucise la Otopeni şi au dispus,
pe 8 noiembrie, trimiterea în judecată a lui Vlad Nicolae, pentru omor calificat şi deosebit de grav (3 fapte), tâlhărie (5 fapte), viol (7 fapte), violare de domiciliu (6 fapte), lipsire de libertate în mod ilegal (2 fapte), ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri şi alte violenţe şi distrugere, şi a lui Gică Ştefănache, ofiţer de poliţie judiciară la data comiterii faptelor, pentru fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului.
Potrivit procurorilor, în perioada mai 2010 – august 2012, inculpatul Vlad Nicolae a comis mai multe infracţiuni de violenţă pe raza judeţului Ilfov (în localitatea Baloteşti), precum şi în Bucureşti. Astfel, în seara zilei de 15 august 2012, în jurul orelor 20.30, în incinta Aeroportului internaţional „Henri Coandă”, victima – cetăţean japonez, care venea de la Tokio şi intenţiona să ajungă la Craiova – a fost abordată de către Vlad Nicolae, care a determinat-o să-i accepte „ajutorul” pentru a ajunge la Gara de Nord, de unde aceasta ar fi trebuit să ia un tren către Craiova. Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că Vlad Nicolae, deşi neşcolarizat, are cunoştinţe minimale de limba engleză. În acest context, ell a convins-o pe victimă să urce într-un taxi parcat în afara aeroportului, în apropiere de DN1, spunându-i că o va duce la o gară, însă a cerut şoferului să meargă în direcţia opusă Bucureştiului, către Baloteşti, iar imediat după localitatea Otopeni, în zona pădurii, i-a cerut să oprească taxiul, după care au coborât. În momentele ulterioare, Vlad Nicolae a tras-o cu forţa pe victimă în pădurea care mărgineşte drumul public, unde, prin exercitarea de violenţe, a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, după care a ucis-o prin comprimare toracică şi prin strangulare (comprimare cervicală), acoperind, apoi, cadavrul cu vegetaţie (frunze uscate), pentru a îngreuna descoperirea acestuia. Totodată, la o distanţă relativ mică de locul unde ucisese victima, inculpatul a deschis, prin forţare, geamantanul acesteia din care a luat un telefon mobil, o cameră foto, un laptop, precum şi banii pe care victima i-a avut asupra sa. Concluziile raportului medico-legal întocmit în cauză au relevat faptul că moartea victimei a fost violentă; aceasta a fost cauzată de o asfixie mecanică, prin comprimare buco – cervico – toracală. Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire cu corp dur, comprimare cu corp dur (posibil cu mâna), cât şi posibil prin comprimare între două corpuri/planuri dure, prin comprimare între arcadele dentare şi mecanism de sucţiune (mărcile muşcate umane situate infra-clavicular dreapta şi braţ stâng). Între leziunile tanato-generatoare de comprimare buco-cervico-toracală şi deces există legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.
De asemenea, în perioada mai–iulie 2010, Vlad Nicolae, în mod repetat, a pătruns fără drept în locuinţa victimei P.S. (persoană în vârstă, imobilizată la pat), care locuia singură, într-o casă aflată într-o stare avansată de degradare din localitatea Baloteşti, după care, prin exercitarea de violenţe, a întreţinut cu aceasta acte sexuale anormale. Cu prilejul uneia dintre aceste pătrunderi fără drept, inculpatul a degradat o uşă de acces a locuinţei victimei.
În noaptea de 25/26 februarie 2011, în jurul orelor 23.00, Vlad Nicolae a pătruns fără drept, prin forţarea unei ferestre, (după ce a oprit curentul electric prin scoaterea siguranţelor de la tabloul electric), în locuinţa victimei N.L. (persoană în vârstă), care locuia singură într-o casă din localitatea Baloteşti, după care, prin exercitarea de violenţe, a întreţinut acte sexuale cu aceasta. În aceleaşi împrejurări, inculpatul a deposedat-o pe victimă de o sumă de bani şi de un telefon mobil. Înainte de a părăsi locuinţa victimei, inculpatul Vlad Nicolae a legat-o pe aceasta de mâini şi de picioare, lipsind-o astfel de libertate pentru a o împiedica să anunţe vecinii sau organele de poliţie cu privire la agresiunea a cărei victimă aceasta fusese.
În noaptea de 30/31 noiembrie 2011, în timp ce se afla în incinta unui bar din localitatea Baloteşti, Vlad Nicolae a iscat un scandal, tulburând ordinea şi liniştea publică, context în care a lovit-o, în două rânduri pe partea vătămată G.V. cu o sticlă în zona feţei, după care i-a aplicat mai multe lovituri şi cu pumnul, cauzându-i acesteia leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
La data de 24 februarie 2012, în jurul orei 21.30, Vlad Nicolae, prin forţarea unei uşi de acces, a pătruns fără drept în locuinţa victimei S.M. (persoană în vârstă), care locuia singură, la casă, în Bucureşti, Sectorul 1, după care, prin exercitarea de violenţe, a întreţinut acte sexuale cu victima. În aceleaşi împrejurări, inculpatul a deposedat-o pe victimă de o sumă de bani şi de mai multe bijuterii.
La data de 1 martie 2012, în jurul orei 20.30, Vlad Nicolae, prin forţarea unei uşi de acces, a pătruns fără drept, după ce a oprit curentul electric de la tabloul electric situat pe peretele exterior, în locuinţa victimei A.A. (persoană în vârstă) care suferea de o deficienţă loco-motorie şi care locuia singură, la casă, în Bucureşti, Sectorul 1. Înainte de părăsi locuinţa victimei, Vlad Nicolae a imobilizat-o pe aceasta, legând-o de mâini şi de picioare, pentru a o împiedica astfel să sesizeze vecinii sau organele de poliţie cu privire la agresiune.
La data de 29 aprilie 2012, în jurul orei 3.00, Vlad Nicolae a pătruns fără drept în locuinţa victimei M.E.M. (persoană în vârstă), care locuia singură, la casă, în localitatea Baloteşti, de unde a sustras un telefon mobil iar pentru a păstra bunul sustras, inculpatul a exercitat violenţe asupra acesteia, pe care a lovit-o cu pumnii de mai multe ori, la nivelul feţei. Astfel, după ce inculpatul a pătruns în curtea victimei, aceasta, fiind alertată de câinii pe care îi ţinea în curte, a ieşit din casă. În acest timp (cât victima se afla în curte), inculpatul a pătruns în locuinţă, de unde a sustras telefonul mobil. Când victima şi-a dat seama că în casă pătrunsese cineva, a încercat să fugă, alergând către poarta casei, moment în care inculpatul a ajuns-o din urmă şi, după ce a forţat-o să reintre în imobil, prin exercitarea de violenţe, a întreţinut acte sexuale cu aceasta. Înainte de a părăsi locuinţa, inculpatul a imobilizat victima, legând-o de mâini şi de picioare, pentru a o împiedica astfel să sesizeze vecinii sau organele de poliţie cu privire la agresiune.
În noaptea de 5/6 august 2012, Vlad Nicolae a pătruns, fără drept, în locuinţa victimei S.T. (persoană în vârstă), care locuia singură, într-o garsonieră, în localitatea Baloteşti, unde, prin exercitarea de violenţe, a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, după care a ucis-o prin asfixiere mecanică, realizată prin comprimare cervicală (sugrumare) şi toracală. După uciderea victimei, inculpatul a dezbrăcat cadavrul acesteia de obiectele de vestimentaţie pe care le purta şi le-a introdus într-o găleată aflată în baia locuinţei. Acţionând cu intenţia de a simula un accident casnic şi de a şterge, astfel, urmele care puteau duce la concluzia că victima fusese ucisă şi la identificarea sa ca autor al faptelor, Vlad Nicolae, înainte de părăsirea locuinţei acesteia, a deschis gazul de la aragazul din bucătărie, totodată, scoţând din priză ştecherul detectorului de gaze.
În ceea ce-l priveşte pe Gică Ştefănache, rechizitoriul întocmit de procurori a reliefat faptul că, la data de 20 iulie 2010 victima P.S. a formulat plângere, arătând că un bărbat intrase în locuinţa sa şi o agresase din punct de vedere sexual. Din fotografiile care i-au fost prezentate victima l-a recunoscut pe inculpatul Vlad Nicolae (pe care, de altfel, îl cunoştea) ca fiind autorul agresiunii.
La data de 21 iulie 2010, conform vizei puse de către şeful Poliţei Oraşului Otopeni pe actul de sesizare, dosarul a fost repartizat lui Gică Ştefănache, comisar de poliţie (la acea dată făcând parte din structurile poliţiei judiciare). Potrivit vizei de repartiţie pusă de către şeful formaţiunii de poliţie, inculpatul Ştefanache Gică ar fi trebuit să facă cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol, distrugere şi violare de domiciliu, însă, singurul „act de cercetare” efectuat de către inculpat în cauză este un proces-verbal de „consemnare a declaraţiei orale”, datat 03.08.2010, în care s-a consemnat faptul că victima ar fi declarat verbal că nu a fost violată şi că îşi retrage plângerea formulată împotriva numitului Vlad Nicolae. Acest proces-verbal reprezintă, în realitate, un înscris fals, acesta fiind plăsmuit de către inculpat, care a folosit un formular tipizat, a conceput din imaginaţie şi a consemnat, la rubrica „declar următoarele …”, faptul că, în prezenţa sa şi a unui martor asistent, victima ar fi declarat verbal că nu a fost violată şi că îşi retrage plângerea formulată împotriva numitului Vlad Nicolae. Totodată, Gică Ştefănache a semnat acest proces-verbal în trei locuri, respectiv la rubrica Organ de poliţie (unde a executat propria semnătură), precum şi la rubricile Martor asistent şi Persoana audiată (executând semnături din fantezie). În calitate de martor asistent, inculpatul a trecut în conţinutul procesului-verbal un martor, persoană cunoscută de acesta şi care, frecvent, semna în calitate de martor asistent, acte de constatare sau alte acte întocmite de poliţişti din cadrul Poliţei Oraşului Otopeni.
Totodată, în cuprinsul procesului-verbal se mai remarcă faptul că cifra „0” din conţinutul datei (ziua 03) este executată îngroşat peste cifra „2”, astfel că ziua de „03” a fost iniţial ziua de „23”.
Folosindu-se de acest înscris fals, inculpatul a redactat, la data de 3 septembrrie 2010, un referat prin care a propus neînceperea a urmăririi penale faţă d Vlad Nicolae sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, violare de domiciliu şi distrugere.
Această propunere este întemeiată pe dispoziţiile art. 10 alin. 1 lit. h din Codul de procedură penală, cu motivarea că victima şi-ar fi retras plângerea prealabilă, însă aceasta nu viza toate infracţiunile sesizate, nefăcându-se nicio propunere sub aspectul comiterii infracţiunii de viol (cu toate că victima a sesizat organele de urmărire penală şi cu privire la faptul că agresorul a întreţinut cu ea acte sexuale prin constrângere).
Urmărirea penală în cauză a fost efectuată de către procurorii Secţia de urmărire penală şi criminalistică, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, beneficiind de sprijinul Serviciului Român de Informaţii.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus prin rezoluţiile din data de 22 august 2012, preluarea de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la mai multe unităţi de parchet a unor cauze penale, ca urmare a complexităţii cauzei, a intensei mediatizări a acesteia şi în vederea soluţionării cu celeritate a dosarului.
Dosarul a fost înaintat, spre soluţionare, Curţii de Apel Bucureşti. – www.promptmedia.ro