114409 – 05112012 – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, luni, pentru a doua oara, judecarea contestaţiei fostului premier Adrian Năstase, în dosarul „Trofeul Calităţii„,
motivul fiind neredactarea hotărârii de condamnare la doi ani de detenţie, dată în 20 iunie 2012.
Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a amânat pentru 3 decembrie contestaţia în anulare formulată de Adrian Năstase. Avocatul Ion Cazacu a anunţat că o echipă de avocaţi lucrează la textul sesizării Curţii Europene a Drepturilor Omului, afirmând că este nefiresc ca instanţa care s-a pronunţat în dosarul „Trofeul Calităţii” în numai o lună să întârzie publicarea motivării timp de patru luni.
„Echipa noastră de avocaţi a conturat, în linii mari, plângerea la CEDO şi, în orice condiţii, noi o să o depunem informând instanţa europeană că de mai bine de patru luni şi jumătate decizia încă nu este motivată”, a explicat Ion Cazacu.
Judecarea contestaţiei în anulare formulată de Adrian Năstase a mai fost amânată pe 3 septembrie, stabilind atunci ca acţiunea să fie judecată în 1 octombrie.
Pe 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calităţii”, fiind acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru preşedinţie din partea PSD. – www.promptmeda.ro