Acasă Politic Bucuresti: Mircea Diaconu a fost trimis în judecată

Bucuresti: Mircea Diaconu a fost trimis în judecată

DISTRIBUIȚI

114868 – 23112012 – Senatorul liberal Mircea Diaconu a fost trimis vineri în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub acuzaţia de conflict de interese, dosarul fiind deschis

în urma unei sesizări a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

„Inculpatul Diaconu Mircea (senator în Parlamentul României), în calitate de director al Teatrului „C.I. Nottara”, a participat la negocierea condiţiilor contractuale şi apoi a semnat, la data de 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale (regie) având ca obiect realizarea de către soţia sa a unui spectacol, contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta. Tot în calitate de director al teatrului, inculpatul a participat la negocierea condiţiilor contractuale pentru punerea în scenă a altor 3 spectacole, după care a semnat contractele de drepturi conexe (autor) cu soţia sa, care urma să îndeplinească diverse funcţii (cum ar fi: regizor, scenograf, colaborator şi colaborator-actor), contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru acesta. De asemenea, la data de 13 august 2007, în îndeplinirea aceleiaşi funcţii, inculpatul  Diaconu Mircea a prezidat Comisia de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic la această instituţia publică de cultură (după ce, anterior, aprobase şi tematica de concurs pentru regizorul artistic şi cunoştea cu exactitate că numai soţia sa se va prezenta la această competiţie pentru promovarea în funcţie), i-a acordat calificative maxime, iar apoi a emis o decizie de promovare a soţiei sale, act administrativ în baza căruia acesta a realizat un folos material direct concretizat în creşterea salarială aferentă. Potrivit probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, prin cele 4 contracte acordate de către inculpatul Diaconu Mircea, a fost realizat un folos material penrtu soţia sa în cuantum total de 29.112 lei”, se precizează într-un comunicat al Parchetului General.

Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.