Acasă Politic Bucuresti: Lobby francez la Guvern

Bucuresti: Lobby francez la Guvern

DISTRIBUIȚI

114925 – 27112012 – Prim-ministrul Victor Ponta a primit, la Palatul Victoria, o delegaţie a reprezentanţilor unor mari companii franceze care activează în România sau care doresc să dezvolte proiecte în ţara noastră.

La reuniune au fost prezenţi vicepreşedinţi de companii din domeniul energiei, construcţiilor, infrastructurii, industriei de apărare şi aeronauticii.

Cu acest prilej a fost subliniată dorinţa Guvernului României şi interesul companiilor franceze pentru concretizarea liniilor directoare ale Parteneriatului Strategic româno-francez şi ale foii de parcurs pentru aplicarea obiectivelor acestuia.

Majoritatea participanţilor au subliniat  faptul că România reprezintă o prioritate pentru viitoarele lor investiţii şi au apreciat deschiderea Guvernului României pentru acordarea de sprijin în acest sens.

Prim-ministrul Victor Ponta a arătat că domeniile de activitate ale multor companii franceze prezente în România se profilează totodată ca domenii prioritare ale agendei economice promovată de Executiv.

În cadrul întâlnirii  au fost amintite şi rezultatele pozitive obţinute ca urmare a investiţiilor franceze în domeniul industriei auto, energiei sau agriculturii.

La întrevedere au participat şi Mircea Duşa, ministrul  Administraţiei şi Internelor, Corneliu Dobriţoiu, ministrul Apărării Naţionale şi Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii şi Phillippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti.

Întâlnirea de la Palatul Victoria a avut loc în contextul dialogului sistematic purtat de Guvern cu mediul de afaceri şi cu investitorii străini prezenţi sau interesaţi de oportunităţile oferite de ţara noastră, potrivit unui comunicat al Guvernului. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.