114419 – 05112012 – Premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul va reglementa, prin ordonanţă de urgenţă, obiectele care pot fi oferite în campania electorală şi cele a căror oferire este interzisă.
„Propunerea mea ca prim-ministru este de a reglementa legal mâine (marţi – n.r.), prin ordonanţă de urgenţă, ce a stabilit BEC cu alte ocazii, anume că sunt intezise în campanie oferirea de bunuri, bani, alimente, băuturi alcoolice, nealcoolice. Este permisă oferirea de obiecte în enumerare strictă – pixuri, brichete, afişe, şepci, cu obligativitatea de a fi inscripţionate cu numele candidatului sau a formaţiunii”, a spus Ponta, luni, citat de Adevarul.
Premierul a adăugat că, potrivit reglementării legale, vor putea fi oferite alegătorilor obiecte de acelaşi tip, respectiv obiecte cu caracter electoral inscripţionate, dar a căror valoare să nu depăşească 10 lei.
„Aşa lucrurile sunt clar reglementate – ce e interzis, ce e permis, regulile valabile pentru toţi competititorii. Vom avea reglementat legal, alături de sancţiuni penale, evident, modul de desfăşurare normală a campaniei şi împiedicarea unor tentative de cumpărare de voturi sau, cum a fost la referendum, de a împiedica oamenii să vină la vot”, a spus Ponta.
El a menţionat că marţi, în şedinţa de Guvern, va fi aprobată această OUG, având în vedere că vineri debutează campania electorală.
Ponta a spus că OUG va prelua textul BEC din 2008 referitor la acest subiect. – www.promptmedia.ro