114468 – 07112012 – Consilierul prezidenţial Iulian Fota apreciază că relaţia dintre România şi SUA se va aprofunda odată cu realegerea lui Barack Obama.
De asemenea consilierul presidential a spus ca realegerea lui Obama nu este o surpriză.
România şi SUA trebuie să găsească noi proiecte comune în al doilea mandat de preşedinte al lui Barack Obama. Acesta va fi un preşedinte diferit în al doilea său mandat la Casa Albă, a declarat, miercuri, la RFI Romania, consilierul prezidenţial, Iulian Fota. El a spus că i-ar da nota 8 lui Obama pentru modul cum a gestionat economia în primul mandat.
Pentru Iulian Fota, victoria lui Barack Obama în faţa lui Mitt Romney, la alegerile prezidenţiale din SUA nu este o surpriză: „M-am aşteptat la victoria lui Obama. Nu cred că putem vorbi de un preşedinte slăbit. Câştigând alegerile, este reconfirmat. Cred că va fi în schimb un preşedinte diferit, pentru că agenda este diferită. Eu cred că al doilea mandat al preşedintelui Obama va fi mult mai dificil decât primul, este mult mai complicat, agenda este mult mai largă, iar unele dintre chestiuni sunt de importanţă globală, de aceea şi toată această atenţie acordată acestor alegeri”.
„Dacă ar fi să dăm o notă la economie, la modul în care preşedintele Obama a gestionat economia în primul mandat, eu i-aş da un 8, pentru că a reuşit să refacă până la urmă fundamentele economice ale Americii. Să nu uităm că 2011 a fost pentru prima dată când sectorul industrial a produs locuri de muncă în America. Deci America se reindustrializează, ceea ce este foarte important. Din punctul ăsta de vedere, chiar dacă a fost dificil şi aşteptările au fost mari, preşedintele Obama a reuşit să repună economia americană pe un fundament bun. Acum rămâne ca în al doilea mandat să consolideze ceea ce a făcut şi să se implice mai mult, aici ar avea un rol foarte mare de jucat, în gestionarea şi economiei globale, pentru că este foarte important ce se întâmplă global. Or, global şi China începe să scadă şi India, ţările emergente încep să-şi piardă combustibilul, aburul şi ca atare, economia mondială va fi mult mai complicată în următorii ani ca până acum”, crede consilierul prezidenţial. – www.promptmedia.ro