114829 – 22112012 – Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, organizează, sub înaltul patronaj ştiinţific al Academiei Române,
conferinţa „Securitatea naţională în societatea bazată pe cunoaştere. Intelligence, cunoaştere strategică şi decizie”.
Evenimentul se va desfăşura în Aula Academiei Române în data de 26 noiembrie 2012, începând cu orele 9.00.
Manifestarea reprezintă prima conferinţă dedicată domeniului securităţii naţionale, organizată la nivel naţional cu participarea Academiei Române, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării propunându-şi prin acest demers să dezvolte legăturile de cooperare şi cercetare ştiinţifică cu mediul academic, pornind de la o abordare bazată pe transparenţă şi deschidere, care să conducă, în perspectivă, la iniţierea unor proiecte concrete, utile pentru fundamentarea deciziei politico-militare şi pentru identificarea şi analiza în mod unitar a problemelor fundamentale ale apărării şi securităţii naţionale.
La eveniment şi-au anunţat participarea personalităţi marcante ale mediului academic, guvernamental, politico-militar, militar, formatori de opinie şi membri ai societăţii civile. – www.promptmedia.ro