Acasă Politic Bucuresti: Fiscul modifica formularele

Bucuresti: Fiscul modifica formularele

DISTRIBUIȚI

114817 – 21112012 – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat un proiect de ordin al preşedintelui ANAF pentru modificarea ordinului preşedintelui ANAF nr.52/2012

pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare

Începând cu data de 1 iulie 2012, contribuabilii persoane fizice care datorează contribuţii sociale obligatorii, conform capitolului II şi III din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au fost preluaţi în administrare de către ANAF, prin unităţile sale subordonate.

Stabilirea obligaţiilor de plată reprezentând contribuţii sociale se face pe baza veniturilor declarate de contribuabili, prin “Decizie de impunere privind obligaţii de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale”(formular 610) şi “Decizie de impunere pentru plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate”(formular 620).

Având în vedere modificările legislative sus menţionate, precum şi în vederea simplificării procesului de administrare a contribuţiilor sociale, prin prezentul proiect de ordin se propune modificarea ordinului preşedintelui ANAF nr.52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, astfel: modificarea modelului şi conţinutului formularului 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România”, prin introducerea unor informaţii care să permită stabilirea bazei de impunere pentru contribuţiile sociale, în funcţie de categoria de venit realizată; unificarea titlurilor de creanţă privind stabilirea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice, prin includerea informaţiilor referitoare la plăţile anticipate privind impozitul pe venit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi cele referitoare la obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale în formularul „Decizie de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale”. Astfel, printr-un singur titlu sunt stabilite şi individualizate obligaţiile fiscale datorate de o persoană fizică, pe categorii şi surse de venit. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.