114387 – 04112012 – Corpul de Control al prim-ministrului a finalizat in aceste zile controlul efectuat la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, potrivit unui comunicat al Guvernului.
“Obiectivele controlului au constat in verificarea indeplinirii atributiilor de catre conducerea si personalul Casei, a respectarii dispozitiilor legale referitoare la angajarea si efectuarea cheltuielilor la achizitiile publice, precum si verificarea respectarii prevederilor legale privind managementul resurselor umane.
Perioada supusa controlului a fost 1 ianuarie 2009-31 martie 2012, respectiv pana la 30 septembrie 2012 pentru verificarile efectuate cu privire la gestionarea contributiei datorate de detinatorii autorizatiilor de punere pe piata a medicamentelor.
Inspectorii Corpului de Control au constatat urmatoarele:
Adunarea Reprezentantilor C.N.A.S. nu a mai fost constituita din anul 2005, fiind incalcate dispozitiile art. 67, alin.1, din OUG nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate si dispozitia art. 273, alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
In perioada 1 ianuarie 2009-31 martie 2012, presedintele Romaniei si prim-ministrul nu au nominalizat reprezentanti in Consiliul de Administratie al CNAS, ceea ce contravine dispozitiilor art. 276, alin. 1 si 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
In perioada 16 iunie 2011-31 martie 2012, Consiliul de Administratie al CNAS nu a functionat legal deoarece a fost constituit doar din 4 membri si nu din 7 membri, asa cum prevedeau dispozitiile legale. Cu toate acestea, in cadrul unor sedinte extraordinare la care au participat, de regula, 2-3 membri, au fost adoptate hotarari cu incalcarea dispozitiilor art. 279, alin. 3 coroborate cu art. 278 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
Practic, intreaga activitate a CNAS a fost decisa de un numar de 2 sau 3 membri ai consiliului de administratie care in perioada 16 iunie 2011-31 martie 2012 au luat 13 hotarari, toate in cadrul sedintelor extraordinare.
Intrucat in perioada 25 martie 2011-31 martie 2012, Molnar Geza era membru atat in cadrul Consiliului de Administratie al C.N.A.S. cat si in cadrul Consiliului de Administratie al S.C. Antibiotice S.A. Iasi, a fost incalcata norma imperativa din art. 310, alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, care interzice membrilor consiliului de administratie al C.N.A.S. sa detina functii in cadrul societatilor comerciale cu profil farmaceutic. In acest caz, inspectorii Corpului de Control vor sesiza Agentia Nationala de Integritate (A.N.I.) pentru verificarea aspectelor constatate.
In perioada supusa verificarilor, unele angajamente bugetare individuale/globale care au stat la baza platilor aferente realizarii sistemului informatic unic integrat nu contin date referitoare la subdiviziunile bugetare aprobate, fiind astfel incalcate prevederi legale privind angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor institutiilor publice.
Ordonantarea de plata nr. SI1717/27.10.2011 in suma de plata de 57.028.989,78 lei si ordonantarea de plata nr. SI1536/28.09.2011 in suma de plata de 3.808.415,35 prezinta corecturi/stersaturi (cu pasta alba), fara a avea inscrisa data si semnatura persoanei care a efectuat modificarea, ceea ce contravine prevederilor legale referitoare la intocmirea si utilizarea documentelor financiar-contabile.
Incepand cu data intrarii in vigoare a OUG nr. 104/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, respectiv data de 07.10.2009, persoanele juridice care realizeaza incasari din comercializarea in Romania a unor categorii de medicamente datoreaza o contributie trimestriala (denumita si taxa clawback).
Sumele reprezentand contributia trimestriala au acelasi regim juridic precum creantele bugetare, iar in legatura cu veniturile obtinute din contributia trimestriala, ordonatorii de credite au aceleasi obligatii ca si in cazul altor venituri bugetare.
Prin actul normativ mentionat, a fost instituita obligatia Ministerului Sanatatii, reprezentat prin Ministrul Sanatatii, si a C.N.A.S., reprezentata de Presedintele Casei, de a emite in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a actului normativ, un Ordin comun continand normele de aplicare referitoare la contributia trimestriala. Ordinul comun a fost publicat in data de 15 iunie 2010, cu o intarziere de aproximativ 8 luni fata de termenul legal, desi in preambulul OUG nr. 104/2009 s-a mentionat ca ratiunea instituirii obligatiei de plata a contributiei trimestriale a fost „suplimentarea surselor de finantare a sistemului public de sanatate, in regim de urgenta”, prin identificarea unei surse noi de venituri bugetare care urmau a fi incasate si utilizate de catre Ministerul Sanatatii.
Emiterea cu intarziere a Ordinului comun a avut drept consecinta necalcularea si neincasarea in termenul legal a contributiei trimestriale aferente perioadei trimestrul IV 2009 – trimestrul I 2010. Prin urmare, pana la data de 15 iunie 2010 nu au fost depuse declaratii de catre subiectii obligatiei de plata a contributiei si, pe cale de consecinta, nu au fost emise notificari catre platitori cu privire la contributia trimestriala datorata.
Abia in 18 mai 2011, la peste 10 luni de la emiterea Ordinului comun nr. 928/591/2010, C.N.A.S. a solicitat Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale transmiterea in regim de urgenta a listei detinatorilor de autorizatii de punere pe piata sau comercializare a medicamentelor, care sa cuprinda informatii referitoare la datele de identificare si datele de contact ale acestora.
Pana la data de 15 mai 2012, conducerea C.N.A.S. nu a elaborat proceduri operationale care sa prevada responsabilitati clare ale persoanelor cu atributii in gestionarea contributiilor trimestriale si termene precise pentru indeplinirea atributiilor, precum si un sistem de control a indeplinirii obligatiilor legale de catre platitori si personalul C.N.A.S.. Prin aceasta omisiune, conducerea C.N.A.S. a incalcat prevederile art. 2 alin. 1 si 2 din Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 946/2005.
Din cauza modului defectuos in care reprezentantii C.N.A.S. si ai Ministerului Sanatatii si-au exercitat atributiile de serviciu privind realizarea unei evidente a platitorilor contributiei trimestriale, stabilirea si notificarea contributiilor datorate, urmarirea incasarii veniturilor la bugetul statului prin bugetul Ministerului Sanatatii si aplicarea sanctiunilor legale pentru neindeplinirea obligatiilor de plata de catre contribuabili nu au fost incasate venituri in suma totala de 189.763.842,03 lei, reprezentand contributii trimestriale aferente perioadei trimestrul IV 2009 – trimestrul III 2010. Aceasta suma constituie paguba la bugetul statului, prin bugetul Ministerului Sanatatii.
Pentru producerea pagubei mentionate, constand in neincasarea contributiei trimestriale aferente perioadei trimestrul IV 2009 – trimestrul III 2011, sunt raspunzatori urmatorii: presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, care nu a luat masuri in vederea organizarii unei evidente complete a platitorilor contributiei, stabilirii corecte a contributiei datorate de acestia, verificarii corectitudinii si realitatii declaratiilor depuse in vederea determinarii exacte a sumelor datorate de platitori; ministrul Sanatatii, care, in calitate de ordonator de credite, raspunde de realizarea veniturilor, in temeiul dispozitiilor art. 22, alin. 2, lit. B din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice.
Avand in vedere dispozitiile art. 13, alin. 12 din OUG nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, cu modificarile si completarile ulterioare, care reglementeaza competenta materiala de efectuare a urmaririi penale, daca s-a cauzat o paguba materiala mai mare decat echivalentul in lei a 1.000.000 euro, in cazul infractiunilor prevazute la art. (…) 248 si 2481 din Codul Penal, Corpul de Control al Primului-ministru va sesiza Directia Nationala Anticoruptie, organul de urmarire penala competent sa cerceteze posibilele fapte de natura penala constatate in cadrul actiunii de control privind activitatea C.N.A.S. Fapta reprezentantilor C.N.A.S. si Ministerului Sanatatii de a indeplini in mod defectuos obligatiile legale in legatura cu organizarea evidentei de platitori, declararea, stabilirea si controlul contributiilor prevazute la art. 3631, alin.1 si 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, precum si in legatura cu aplicarea sanctiunilor legale pentru neplata de catre contribuabili a contributiilor datorate, cu consecinta neincasarii la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sanatatii, a sumei de 189.763.842,03 lei, reprezentand contributii aferente perioadei trimestrul IV 2009 – trimestrul III 2011, poate intruni elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, prevazute de art. 248 raportat la art. 2481 din Codul Penal”, se arată în comunicat. – www.promptmedia.ro