114737 – 19112012 – Luni, miniştrii europeni de Apărare şi cei de Externe, discută, la Bruxelles, despre ceea ce se întâmplă în Gaza şi despre situaţia din Siria. Este vorba de o reuniune comună cu miniştrii Apărării,
la care va avea loc un schimb de vederi în perspectiva Consiliului European din decembrie 2013, când va avea loc o discuţie specială pe tema apărării europene. Evoluţia situaţiei din Gaza va fi analizată de şefii diplomaţiilor europene, în paralel cu procesul de pace din Orientul Mijlociu, în general.
Uniunea Europeană şi-a anunţat deja profunda îngrijorare faţă de situaţia de pe teren, considerând inacceptabile atacurile Hamas spre Israel, în timp ce Israelului i-a cerut un răspuns proporţionat, recunoscând totodată dreptul acestuia de a-şi apăra propria populaţie.
Un alt subiect de îngrijorare pentru europeni este Siria, din cauza riscului de propagare a conflictului în regiune şi din cauza situaţiei umanitare dezastruoase.
Uniunea Europeană şi statele sale membre reprezintă cel mai mare donator internaţional pentru cei aproximativ 400.000 de refugiaţi sirieni din ţările vecine şi aproximativ un milion de refugiaţi deplasaţi în interiorul ţării. Pe de altă parte, Uniunea Europeană a salutat săptămâna trecută decizia forţelor siriene de opoziţie de a se uni într-o singură organizaţie, în timp ce Franţa a recunoscut coaliţia naţională a forţelor de opoziţie siriene drept unicul reprezentant legitim al poporului sirian, informează Romania Actualitati. – www.promptmedia.ro