– 114946 – 27112012 – Pe 30 noiembrie 2012, de praznicul Sfântului Andrei, ocrotitorul românilor, sărbătorim Ziua Românilor de Pretutindeni. Pentru a marca acest moment special, DRP organizează o serie de manifestări culturale în cadrul comunităţilor româneşti de peste hotare.
Evenimentele vor fi organizate în zone în care trăieşte un număr mare de români, urmărind coagularea comunităţilor româneşti în jurul valorilor identitare şi culturale româneşti. În organizarea acestor manifestări, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni beneficiază de sprijinul misiunilor diplomatice şi al mediului asociativ de pe plan local.
Astfel, la Roma, Milano, Padova, Zaragoza, Madrid, Bilbao, Atena şi Chişinău, vor avea loc, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, o serie de concerte susţinute de artişti români.
Se estimează că manifestările dedicate Zilei Românilor de Pretutindeni vor reuni peste 30.000 de români care trăiesc peste hotare, precum şi personalităţi marcante ale administraţiei publice centrale şi locale din ţările vizate, contribuind astfel şi la îmbunătăţirea imaginii României pe plan extern. – www.promptmedia.ro