Acasă Politic Varsovia: Ministrul Rovana Plumb se întâlneşte cu miniştrii ai Mediului din Grupul...

Varsovia: Ministrul Rovana Plumb se întâlneşte cu miniştrii ai Mediului din Grupul Visegrad

DISTRIBUIȚI

113732 – 08102012 – Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, efectuează luni o vizită oficială la Varşovia, Polonia, pentru a se întâlni cu omologii din statele membre ale Grupului Visegrad în vederea identificării

unor poziţii comune care urmează a fi susţinute la Conferinţa privind Schimbări Climatice de la Doha – Qatar din 26 noiembrie – 7 decembrie 2012. Astfel, în cadrul reuniunii, ministrul Rovana Plumb va avea întrevederi cu miniştrii Mediului din Cehia, Ungaria, Slovacia, Polonia şi Bulgaria.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, principalele teme care vor fi abordate în cadrul întrevederii la nivel înalt se vor axa pe propunerea de adoptare de către Parlamentul European a unei decizii privind termenele de organizare a licitaţiilor de tranzacţionare a certificatelor de emisii precum şi stabilirea unui draft de concluzii care urmează a fi prezentate la Doha – Qatar.

În perioada 26 noiembrie – 7 decembrie 2012 la Doha, Qatar, se va desfăşura cea de-a 18-a Conferinţă a Părţilor la Convenţia Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice şi cea de-a 8-a Întâlnire a Părţilor Semnatare ale Protocolului de la Kyoto. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.