113880 – 12102012 – O patrulă a poliţiştilor de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina, judeţul Suceava, a observat joi seara un grup de persoane care se îndrepta dinspre linia de frontieră către interiorul ţării, în zona localităţii Ulma,
transportând mai multe colete voluminoase.
Grupul a fost somat verbal de poliţiştii de frontieră, dar somaţiile au fost ignorate; membrii grupului au aruncat coletele şi au încercat să fugă spre teritoriul statului vecin.
Poliţiştii de frontieră au tras patru focuri de armă în plan vertical, reuşindu-se astfel reţinerea unui bărbat, în vârstă de 27 ani, domiciliat pe raza judeţului.
La cercetarea terenului, au fost descoperite şapte colete care conţineau 10.100 pachete de ţigări marca Viceroy de provenienţă ucraineană, în valoare de 101.000 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere ilegală a frontierei de stat.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii de frontieră, fiind informate şi autorităţile ucrainene, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale. – www.promptmedia.ro