114139 – 24102012 – Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a participat marţi la cea de-a şasea ediţie a simpozionului naţional “Avem o Deltă. Cum procedăm?”, organizat de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, care face parte din proiectul de informare şi conştientizare “Delta Dunării – paradisul aproape pierdut!”
”Delta Dunării aparţine patrimoniului universal, dar în primul rând ne aparţine nouă, românilor, şi trebuie ca împreună să luptăm, s-o protejăm şi s-o ocrotim. Delta reprezintă o resursă de biodiversitate, dar totodată înseamnă oameni şi comunităţi. Nu putem discuta de ocrotire, protejare fără să discutăm de planul economic al zonei respective, de ceilalţi doi piloni, economic şi social”, a declarat ministrul Rovana Plumb care a ţinut să menţioneze că Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, derulează în acest moment 4 proiecte în valoare totală de 30 de milioane euro având ca scop dezvoltarea durabilă şi conservarea biodiversităţii în Delta Dunării.
Ministrul Mediului şi Pădurilor a menţionat că, pentru următorul program multianual financiar 2014-2020, se urmăreşte realizarea unui proiect integrat pentru dezvoltarea durabilă a Deltei Dunării, care să fie finanţat prin mai multe programe operaţionale sectoriale.
„Proiectul integrat al Deltei Dunării nu trebuie să fie decuplat de strategia Dunării şi nu trebuie decuplat de toate politicile, în contextul sinergiei Mării Negre, pentru a putea obţine pentru această zonă o dezvoltare în armonie cu conservarea biodiversităţii. Totodată, în dialogurile cu autorităţile locale am luat în calcul posibilitatea de a declara Delta zonă defavorizată din punct de vedere economic, ceea ce presupune facilităţi fiscale pentru agenţii economici”, a precizat ministrul Rovana Plumb.
De asemenea, ministrul Mediului şi Pădurilor a făcut referire la propunerea de reorganizare Administraţiei Rezervaţiei Delta Dunării, propunere care se înscrie pe linia deja trasată a conducerii instituţiei de a elimina ineficienţa şi birocraţia în instituţiile subordonate sau aflate în coordonarea ministerului Mediului şi Pădurilor, de a eficientiza activitatea la nivel local şi la nivel central şi totodată de a veni în întâmpinarea nevoilor celor care prin activităţile pe care le desfăşoară intră în contact permanent cu aceste instituţii. „Prin Hotărârea de Guvern privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a ARBDD pe care o avem deja pregătită, propunem, printre altele, o formulă de organizare a unei structuri de control specializate ce va avea ca obiective eficienţa şi rapiditatea în reacţii, pentru a ţine sub control toate fenomenele nocive din Deltă, şi înainte de toate braconajul. Nu este o supra-structură, ci o unificare a celor existente sub comandă unică, a Guvernatorului Deltei Dunării, iar modalităţile de colaborare între această unitate şi unităţile de control ale MAI vor fi stabilite prin protocoale de colaborare”, a declarat Ministrul Mediului şi Pădurilor.
Cu această ocazie, Edwuard Bratfanof, guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, a declarat că va face toate demersurile, astfel încât „cei trei piloni importanţi: conservarea biodiversităţii, dezvoltarea durabilă a comunităţilor şi optimizarea activităţii să se întrepătrundă pentru a se realiza un echilibru între conservarea biodiversităţii zonei şi o dezvoltare economică înfloritoare”.
La evenimentul organizat de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta au participat şi Liviu Mihaiu, preşedinte de onoare al Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta, Horia Teodorescu – preşedintele Consiliul Judeţean Tulcea, Dan Bărbulescu- director executiv Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, Costel Popa-preşedintele Coaliţiei pentru Mediu, Edward Bratfanof – Guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării(ARBDD), Mihai Fâcă – preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Florin Toader din partea Gărzii Naţionale de Mediu şi Brânduşa Predescu din partea MAE – coordonator Strategia UE pentru Regiunea Dunării. – www.promptmedia.ro