114204 – 26102012 – În data de 25 octombrie 2012 s-a desfăşurat la Luxembourg Reuniunea Consiliului JAI. Delegaţia României a fost condusă de Mircea Duşa, ministrul Administraţiei şi Internelor.
Din delegaţie a făcut parte şi Marian Tutilescu, şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale.
„În cadrul reuniunii au fost abordate aspecte legate de migraţie ilegală, vize, trafic ilicit de arme, azil, Mecanismul de Protecţie Civilă, miza acestui Consiliu având ca centru de greutate ameninţările cu origine terţă la adresa securităţii interne a UE. Statele membre au abordat şi subiectul aderării României la spaţiul Schengen, preşedinţia cipriotă subliniind eforturile pe care România şi Bulgaria le-au făcut şi reiterând angajamentul de a identifica o soluţie pentru îndeplinirea acestui deziderat în cel mai scurt timp. În intervenţia sa, ministrul Duşa a arătat că România a avut, în toată această perioadă, o atitudine constructivă şi orientată spre interesul comun, acţionând deja ca un stat membru Schengen. De asemenea, domnia sa a solicitat statelor membre respectarea regulilor şi obligaţiilor asumate, a deciziilor adoptate la cel mai înalt nivel de Consiliul European şi stabilirea unui calendar concret şi definitiv de aderare. Comisarul european Cecilia Malmstrom a confirmat îndeplinirea, de către România şi Bulgaria, a tuturor criteriilor de aderare, inclusiv a măsurilor complementare şi a reiterat necesitatea adoptării unei Decizii pozitive cât mai curând posibil”, se arată într-un comunicat al MAI. – www.promptmedia.ro