114199 – 25102012 – Mugur Cozmanciuc, secretar de stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor, a dispus intensificarea controalelor tematice privind tăierile ilegale de arbori şi a modului în care operatorii economici respectă prevederile
legislative referitoare la exploatarea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase, având ca scop combaterea introducerii în circuitul economic a materialelor lemnoase provenite din tăieri ilegale.
“În urma acestor controale, în perioada 22-24 octombrie 2012, au fost constatate 19 fapte care constituie contravenţii silvice, aplicându-se amenzi în cuantum de 179.000 lei şi sancţiuni complementare constând în confiscarea contravalorică a 1.084 mc materiale lemnoase (buştean şi cherestea) cu o valoare în cuantum de 245.305 lei”, a declarat Secretarul de Stat Mugur Cozmanciuc.
În perioada 22-25 octombrie 2012, Ministerului Mediului şi Pădurilor prin intermediul Direcţiei Control în Silvicultură, împreună cu Inspectoratului General al Poliţiei Române prin Direcţia de Ordine Publică realizează, în baza Planului comun de acţiune „Scutul Pădurii 2012”, acţiuni de control în judeţele Caraş-Severin, Gorj şi Hunedoara. – www.promptmedia.ro