113705 – 05102012 – Curtea de Apel Alba a luat o decizie irevocabila de anulare a autorizatiei de mediu pentru un complex de agrement din orasul Deva ca urmare a actiunii judecatoresti ai unui grup de cetateni din vecinatatea complexului, afectati de zgomotul si poluarea produsa de instalatie. Asociatia Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (CIDRM) a intervenit in actiune in interesul reclamantilor.
“In anul 2010 Primaria Deva a terminat lucrarile si a pus in functiune un complex de agrement tip AquaLand situat in orasul Deva, aceasta fiind si proprietarul instalatiei. Incinta complexului, in suprafata totala de 10.000 de mp de bazine de inot, restaurante si terase este o sursa permanenta si masiva de zgomot si vibratii pentru locuintele invecinate, aflate la numai 5 m distanta. Cea mai problematica instalatie a Complexului este insa o statie de productie de energie electrica si termica in cogenerare, care produce un zgomot ce depaseste cu mult valorile admise in zonele rezidentiale. Pe data de 3 decembrie 2009, Agentia de Protectia Mediului (APM) Hunedoara a emis o autorizatie de mediu pentru functionarea statiei de cogenerare a complexului. Proiectul complexului nu a trecut prin procedura de evaluare a impactului asupra mediului si a consultarii populatiei. Mai mult, conform PUG Municipiul Deva, in zona in care este amplasat obiectivul sunt interzise constructiile in care desfasoara activitati poluante, producatoare de noxe. Mai multi locuitori, proprietari ai caselor din zona de impact a instalatiei, au deschis o actiune in instanta impotriva Primariei Deva, a APM Hunedoara si a titularului actual al autorizatiei de mediu SC Aqualand Deva SRL prin care au solicitat anularea autorizatiei de mediu eliberate de APM Hunedoara pentru statia de cogenerare a complexului. CIDRM a intervenit in actiune in interesul reclamantilor. Dupa ce Tribunalul Hunedoara a respins actiunea, reclamantii si asociatia au facut recurs impotriva hotararii primei instante, recurs solutionat de Curtea de Apel Alba prin decizia din 01.10.2012, pronuntata in Dosar 1216/97/2010”, se arata intr-un comunicat al CIDRM.
„Incepand cu luna decembrie a anului 2009 eu si vecinii mei am depus numeroase sesizari la toate autoritatile locale competente privind faptul ca suntem deranjati de zgomotul, vibratiile si noxele eliberate in aer de instalatie insa toate acestea au ramas nerezolvate. Autoritatile locale negau ca exista zgomot produs de statia de cogenerare si pentru mine a devenit o certitudine ca pentru a ne rezolva problemele cauzate de abuzul acestor autoritati solutia era instanta de judecata. Cred ca orice cetatean care se considera nedreptatit de consecintele care se rasfrang asupra lui de anumite decizii si acte emise de autoritati publice ar trebui sa apeleze la instantele de judecata. S-ar ajunge astfel la o atentie marita si din partea autoritatilor publice atunci cand emit acte cu posibil impact asupra populatiei”, a declarat Sorin Lucaciu, initiatorul actiunii in instanta.
„Vom monitoriza atent felul in care Primaria Deva, APM Deva si tutularul actual al autorizatiei vor intelege sa respecte decizia pronuntata de Curtea de Apel. Desi decizia ar trebui sa duca la incetarea imediata a functionarii statiei de cogenerare a complexului, aceasta inca functioneaza, titularul autorizatiei sustinand ca este inca in curs de a identifica o solutie de oprire a sa”, a declarat Simion Stefania, director executiv al CIDRM. – www.promptmedia.ro