113928 – 15102012 – Doi muzicieni români entuziaşti, Gabriel Croitoru şi Horia Mihail, după ce au trecut prin experienţa de a cânta pe mari scene ale lumii, în oraşe mari, la Bucureşti la Sala Radio sau Ateneu,
dar şi în oraşe mai mici ale ţării, lipsite de viaţă muzicală, au descoperit că au puterea de a încerca să ducă muzica clasică mai departe, în locuri unde nimeni nu se gândeşte la ea, dar unde poate face foarte mult bine, aşa cum făcea Enescu în urmă cu o sută de ani. În satele din România.
Astfel s-a născut primul turneu “Vioara lui George Enescu la sate”, la iniţiativa Radio România Cultural şi Accendo. Este o călătorie muzicală care îi va duce pe Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziţie şi aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional ”George Enescu”) şi pe Horia Mihail şi unul dintre pianele lui călătoare în sate din nordul, estul şi sudul României.
Turneul va începe chiar în comuna în care s-a născut Enescu şi care astăzi îi poartă numele şi va continua în alte şapte sate din ţară. Concertul final va avea loc de Ziua radioului, 1 noiembrie, la Sala Radio.
Violonistul care dă viaţă de câţiva ani viorii enesciene şi pianistul Horia Mihail vor susţine un turneu naţional fără precedent în România: între 22 şi 31 octombrie 2012 cei doi artişti vor poposi în opt aşezări rurale din România.
Turneul este o frumoasă aventură a doi extraordinari artişti care vor cânta în locuri unde mari interpreţi ai muzicii clasice au cântat extrem de rar sau niciodată. Turneul va începe chiar într-un sat din comuna în care s-a născut Enescu şi va continua în Regiunea Nord-Est – judeţul Botoşani în satul Băluşeni, Regiunea Sud Est – judeţul Brăila, în Măraşu şi Maxineni, Regiunea Sud Muntenia – judeţul Ialomiţa, în comunele Borduşani, Cosâmbeşti şi Ciochina şi în judeţul Călăraşi, în comuna Dor Mărunt.
Turneul se va încheia cu un recital extraordinar susţinut la Sala Radio din capitală, pe data de 1 noiembrie, de Ziua Radioului.
Programul concertelor cuprinde piese de largă popularitate din literatura pentru vioară şi pian: compozitori precum Camille Saint-Saëns, Jules Massenet, Dmitri Shostakovich, Fritz Kreisler, Pablo de Sarasate ş.a. vor putea fi ascultaţi în cadrul recitalurilor.
Vioara Guerneri del Gesu, datată 1730, instrumentul pe care a cântat nimeni altul decât George Enescu este pusă la dispoziţia violonistului Gabriel Croitoru de Muzeul naţional ”George Enescu”. Gabriel Croitoru va fi acompaniat de către Horia Mihail pe un pian electric ce va calatori alături de aceştia pe parcursul turneului. – www.promptmedia.ro