114264 – 29102012 – Doi terorişti afgani au fost prinşi în România şi urmează să fie expulzaţi, anunță RTV. Potrivit sursei, cei doi au fost monitorizați de SRI încă din 2011, când au pătruvs ilegal pe teritoriul României.
Cei doi încercau să pună bazele, în ţara noastră, a unor puncte de sprijin pentru terorişti aflaţi în România şi în alte state cu trupe în Afganistan.
„Este vorba despre doi cetăţeni afgani intraţi în 2011 în ţara noastră prin reţele ilegale. Au solicitat statut de refugiat, dar au fost monitorizaţi de SRI, iar acum câteva zile au fost declaraţi indezirabili de Curtea de Apel Bucureşti Astfel de situaţii sunt cumva curente, România este o ţară expusă fenomenului terorist”, a declarat purtătorul de cuvânt SRI, Marius Bercaru, citat de Romania Tv.
La începutul lunii, Seicul Omar Bakri, unul dintre liderii militanti islamisti, declara ca Romania alături de Bulgaria, este o ţintă legitimă, argumentul fiind acela că ambele state participă cu trupe la războiul din Afganistan.
„Dar din cauza trupelor sale din Afganistan şi Irak şi din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria devine şi o ţintă legitimă. Noi credem că putem face atentate în inima Bulgariei. Putem să facem acest lucru şi în România şi în alte state. Asta depinde de tactica şi de strategia concretă”, a spus şeicul Omar Bakri. – www.promptmedia.ro