Acasă Politic Bucuresti: Procurorul George Balan a fost suspendat din magistratura

Bucuresti: Procurorul George Balan a fost suspendat din magistratura

DISTRIBUIȚI

114052 – 19102012 – Procurorul George Bălan a fost suspendat, vineri, din magistratură şi este cercetat pentru divulgare de informaţii confidenţiale persoanelor neautorizate.

            Curtea de Apel Bucureşti a respins, pe 17 septembrie, cererea procurorului George Bălan, care a fost suspendat din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, al cărui membru era, ca urmare a punerii sub acuzare a magistratului pentru fapte de corupţie.

George Bălan a cerut suspendarea executării actului administrativ, respectiv a hotărârii CSM prin care a fost suspendat din funcţia de membru al Consiliului, solicitare respinsă, luni, de către Secţia de contencios-administrativ a Curţii de Aşel Bucureşti.

De asemenea, Bălan a cerut anularea acestei hotărâri, acţiune care a avut termen de judecată în 1 octombrie, la Curtea de Apel Bucureşti.

Consiliul Superior al Magistraturii a încuviinţat, în 10 iulie, la solicitarea DNA, percheziţionarea biroului folosit de procurorul George Bălan, membru al CSM, şi a biroului şi locuinţei procurorului Marcel Sâmpetru, detaşat la CSM.

Secţia pentru procurori a CSM a dispus, în 11 iulie, suspendarea din funcţie a lui George Bălan, membru al CSM, procuror în cadrul Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, şi suspendarea din funcţie şi încetarea detaşării la CSM a lui Marcel Sâmpetru, procuror în cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Inspecţia Judiciară a declanşat, la solicitarea DNA, verificări privind buna reputaţie a procurorilor George Bălan şi Marcel Sâmpetru. –        www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.