114254 – 29102012 – Profesorul Daniel Barbu preia candidatura în colegiul lăsat liber de preşedintele PNL, Crin Antonescu, în Sectorul 3 din Capitală, acestuia fiindu-i alocat în primă instanţă un colegiu pentru Senat în sectorul 4.
În ceea ce priveşte colegiul rămas vacant în sectorul 4 din Bucureşti, conducerea USL urmează să decidă asupra viitorului candidat pentru mandatul de senator.
Potrivit înţelegerii USL pentru Bucureşti, în Sectorul 4 cele două colegii pentru Senat erau alocate PNL şi PC, fiind desemnaţi drept candidaţi Daniel Barbu şi Dan Voiculescu.
Cât priveşte candidaturile pentru Camera Deputaţilor, în Sectorul 4 conservatorii şi social-democraţii deţineau câte două colegii. – www.promptmedia.ro