114175 – 25102012 – Ziua Armatei României, 25 octombrie, este sărbătorită prin arborarea Drapelului Naţional la sediile instituţiilor militare, ridicarea Marelui Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale
şi prin organizarea unor ceremonii militare şi activităţi comemorative în toate garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţii şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării.
Ceremoniile militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori sunt organizate joi la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial (ora 8.30), Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol (de la ora 9.30) şi Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie, din Parcul Tineretului (de la orele 11.00). Astfel de ceremonii vor fi organizate, în aceeaşi zi, şi în marile garnizoane din ţară şi la Ansamblul monumental de la Carei (ora 12.00).
Tot joi au loc ceremonii de depunere a jurământului militar de către elevii şi studenţii din instituţiile militare de învăţământ.
Retragerea cu torţe se va desfăşura, începând cu orele 18.15, astfel: traseul I – Monumentul Infanteriei – Piaţa Victoriei – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Palatul Cercului Militar Naţional – Piaţa Eroilor – Universitatea Naţională de Apărare – Palatul Cotroceni – Regimentul 30 Gardă; traseul II – Monumentul Infanteriei – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Palatul Cercului Militar Naţional – Piaţa Eroilor – Universitatea Naţională de Apărare.
Anul acesta, de Ziua Armatei României, pentru prima dată se organizează ceremonii militare de evocare a eroilor neamului în locurile în care strămoşii noştri au purtat marile bătălii pentru suveranitatea şi independenţa României sau în care marii noştri înaintaşi sunt înmormântaţi: Oarba de Mureş, Şelimbăr, Păuliş, Cetatea Neamţului, Mănăstirea Putna, Podu Înalt, Mărăşeşti, Mănăstirea Dealu, Carei, Păuleşti, Luduş, Mănăstirea Curtea de Argeş, etc.
Militarii români din teatrele de operaţii vor sărbători Ziua Armatei României prin organizarea unor ceremonii militare şi a unor activităţi culturale şi sportive la care vor fi invitaţi şi parteneri din coaliţiile multinaţionale. – www.promptmedia.ro