113887 – 12102012 – Omul de afaceri Cătălin Chelu a fost condamnat vineri de judecătorii Tribunalului Bucureşti la cinci ani de inchisoare cu executare, în dosarul in care este acuzat ca a încercat să-l mituiască cu un milion de euro
pe fostul secretar de stat în MAI Dan Fatuloiu. Decizia tribunalului poate fi atacata cu recurs.
Potrivit procurorilor, Chelu este acuzat că, din august şi până în 12 noiembrie 2010, „i-a promis chestorului-şef Dan Valentin Fătuloiu” suma de un milion de euro. În schimbul banilor, Fătuloiu – care, potrivit procurorilor DNA, a fost denunţător în acest dosar – trebuia ca, în calitatea sa de secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, să „îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv să stopeze prelucrarea în sistem integrat a informaţiilor din dosarele penale având ca obiect infracţiuni comise de către Chelu Cătălin Constantin şi persoanele apropiate acestuia”.
Direcţia Naţională Anticorupţie a organizat, în 19 noiembrie 2010, un flagrant delict în cazul lui Cătălin Chelu, după ce, împreună cu cei trei apropiaţi ai lui, a încercat să îi ofere mită 50.000 de euro lui Dan Valentin Fătuloiu. Cătălin Chelu, Ştefan Badea, Antonel Bunu şi Gabriel Constantinescu au fost reţinuţi în 20 noiembrie 2010, o zi mai târziu fiind arestaţi, ulterior fiind deferiţi justiţiei. În februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a decis eliberarea din arest a lui Chelu şi a celorlalţi trei apropiaţi ai acestuia, de atunci fiind judecaţi în libertate.
În 23 noiembrie 2010, Fătuloiu a fost revocat din funcţie, la scurt timp după scandalul privind mita de un milion de euro care i-ar fi fost promisă de Chelu pentru a-i rezolva dosarele penale. Dan Valentin Fătuloiu a recunoscut în faţa instanţei, la unul dintre termenele de judecată, că familia sa avea afaceri cu societatea Alprom, condusă de Cătălin Chelu, după ce Antonel Bunu a prezentat judecătorului documente contabile din care rezultă legăturile de afaceri.
„În anul 2002, socrul meu, Ion Oancea, şi Ştefan Badea au avut o firmă ce a realizat afaceri cu Alprom privind achiziţionarea de cherestea şi masă lemnoasă. (…) Ambele societăţi, Pan Carmi şi Mondo Mobil, au derulat contracte cu Alprom. Ele erau ale vărului meu, Bălăşoi, care locuieşte în Germania. Aceste afaceri au fost corecte, nefiind probleme cu statul. Nu cunosc activităţile soţiei mele în aceste firme şi nici ce comisioane încasa. Ea era administratorul acestor firme. Acţionarul majoritar era vărul meu din străinătate. (…) Nu nu am fost la Registrul Comerţului pentru a-mi da acordul ca soţia mea să facă firmele la adresa de domiciliu”, declara Fătuloiu.
Fostul secretar de stat mai spunea că a aflat despre faptul că omul de afaceri Cătălin Chelu doreşte să-i ofere o mită de un milion de euro de la fiul său, Alexandru, denunţător şi el în dosar, care aflase de acest demers de la Ştefan Badea. Fătuloiu preciza că atunci a şi făcut autodenunţ, restul acţiunilor sale şi ale fiului său fiind făcute sub comanda procurorului de caz.
Întrebat despre posibile ameninţări aduse direct sau indirect de către inculpaţii din dosar sau de alte persoane, Fătuloiu a arătat că la una dintre întâlnirile fiului său cu Ştefan Badea, acesta i-ar fi relatat că „omul de afaceri Cătălin Chelu este foarte dur când nu se respectă tranzacţiile” şi că este în stare să angajeze un ucrainean pentru „lezarea” sa sau a familiei sale. Fătuloiu a confirmat şi momentul flagrantului delict, precizând că în acea zi a mers cu Chelu la maşina acestuia, de unde, la indicaţiile omului de afaceri gălăţean, a ridicat o pungă de plastic, transparentă, cu „teancuri, fişicuri de bani”.
În noiembrie 2010, Cătălin Chelu era cercetat în 48 de dosare aflate în lucru la unităţi de poliţie şi de parchet, printre care trei instrumentate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) sub aspectul comiterii de infracţiuni la legea pieţei de capital, evaziune fiscală şi spălare de bani. – www.promptmedia.ro