Acasă Politic Strasbourg: Norica Nicolai: Comisarii europeni ignoră, din nou, principiile de bază ale...

Strasbourg: Norica Nicolai: Comisarii europeni ignoră, din nou, principiile de bază ale statului de drept în România

DISTRIBUIȚI

113331 – 20092012 Şefa Delegaţiei PNL din Parlamentul European, Norica Nicolai, a criticat dur joi răspunsul Comisiei Europene la întrebarea scrisă pe care ea a adresat-o comisarului PPE (Partidul Popular European) Viviane Reding

şi în care cerea explicaţii pertinente legate de decizia de a impune de la Bruxelles pragul de 50% plus unu la referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

În documentul înaintat Comisiei Europene, eurodeputatul liberal cerea justificări legate de trei aspecte: de ce a stipulat că la referendumul pentru demiterea preşedintelui României a fost necesară o participare de 50% plus unu din totalul alegătorilor cu drept de vot pentru ca acesta să fie valid, având în vedere că acest lucru nu constituie nici o cerinţă a principiilor democratice internaţionale de bază, nici un principiu legislativ consacrat în România; pe ce s-au bazat criticile Comisiei la adresa încercărilor Guvernului României de a modifica Legea referendumului din 2010 pentru a o aduce la forma sa din 2007, ţinând seama de faptul că, prin modificările din 2010, România a devenit una din cele trei ţări din întreaga Europă în care este necesară o participare la vot de 50% plus unu din alegători pentru ca referendumul să fie validat; cum pot fi justificate criticile aduse României, ţinând seama de principiul egalităţii conform tratatelor şi de faptul că actualul guvern a încercat să modifice legea pentru ca aceasta să reflecte o practică majoritară în cadrul Uniunii Europene?

Răspunsul Comisiei Europene se rezumă la două fraze din care reiese clar, spune Norica Nicolai, că “comisarii Reding si Barosso evită din nou un răspuns coerent care să ridice de pe umerii preşedintelui comisiei acuzaţiile de partizanat politic cu Traian Băsescu şi amestecul în treburile interne ale unui stat membru suveran.”

Norica Nicolai este de părere că “răspunsul primit este ridicol, nu aduce clarificări pentru niciuna din probleme ridicate. Mai mult decât atât, confirmă toate acele declaraţii conform cărora executivul de la Bruxelles şi-a asumat în România un rol electoral în sprijinul vădit al lui Traian Băsescu care s-a întors la Cotroceni împotriva voinţei a 7,4 milioane de români. Comisia Europeană dovedeşte din nou, prin acest răspuns, că nu are niciun argument juridic stipulat de tratatele europene în ceea ce priveşte impunerea unui prag electoral de 50% plus unu în România. Executivul European ne transmite, astăzi, că a închis ochii deliberat în 2010 atunci când în ţara mea aveau loc adevăratele derapaje de la democraţie, când un regim politic care evident era pe placul domnului Barroso a modificat legislaţia pentru a-l ajuta pe Traian Băsescu să rămână preşedinte chiar şi împotriva voinţei populare. Comisia Europeană nu poate, în mod cert, justifica şi apăra nici criticile pe care le-a adus Guvernului actual care a încercat readucerea României în clubul majorităţii statelor membre ale Uniunii Europene care nu au un astfel de prag în procesul electoral democratic.” – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.