112944 – 04092012 – Ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, s-a întâlnit marţi, la Sofia, cu ministrul apărării al Republicii Bulgaria, Anyu Angelov. În cadrul convorbirilor oficiale, au fost abordate teme comune de securitate, precum apărarea aeriană,
managementul spaţiului aerian, iniţiativele regionale de securitate şi domeniul pregătirii şi instruirii trupelor.
„Suntem în favoarea dezvoltării relaţiilor bilaterale între cele două armate în cadrul iniţiativelor regionale, asigurării securităţii apelor teritoriale din Marea Neagră şi participării forţelor aeriene la misiuni comune de poliţie aeriană. În situaţia în care forţele aeriene ale celor două ţări se vor dota cu acelaşi tip de avion multirol, vom analiza posibilităţile de cooperare în domeniile mentenanţei, instruirii personalului navigant şi tehnic”, a declarat ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu.
Referindu-se la programul de înzestrare a Forţelor Aeriene Române cu avionul multirol, ministrul Dobriţoiu a precizat că „opţiunea strategică a României vizează achiziţia avionului multirol de generaţia a V-a şi asigurarea tranziţiei cu un avion de generaţia a IV-a, cu costuri minime.
“În calitatea mea de ministru al apărării naţionale, eu am emis o ipoteză în spaţiul public, pentru a genera o dezbatere în legătură cu aviaţia de luptă românească, având în vedere realităţile financiare, marcate de criza economică. Opţiunea pentru avionul de generaţia a V-a ţine de un orizont mai îndepărtat, când şi realităţile fiscal-bugetare ne vor permite acest lucru. Condiţiile actuale ne impun o abordare pragmatică, în care să găsim soluţii inteligente pentru o tranziţie la cele mai mici costuri cu putinţă, astfel încât să putem întrebuinţa elementele de infrastructură de aerodrom destinate operării celor două tipuri de avioane, precum şi a programului unic de înarmare. O astfel de decizie ar acoperi un interval de minimum 20 de ani pentru realizarea tranziţiei, plus încă 30 de ani pentru operarea avionului de generaţia a V-a. Am asigura, astfel, un orizont de timp de 50 de ani, perioadă în care piloţii noştri de vânătoare şi-ar putea îndeplini, în condiţii optime, misiunile încredinţate. Doresc, în acest cadru, să reafirm angajamentul Guvernului României de a desfăşura nu doar procedurile referitoare la înzestrarea cu avionul multirol, ci la toate programele de înzestrare strategică a Armatei României, în deplină concordanţă cu prevederile legislaţiei europene, ţinând în acelaşi timp cont de relităţile economice şi bugetare grele prin care trece ţara, ca de altfel, întreaga Uniune”, a declarat ministrul Dobriţoiu în cadrul conferinţei de presă susţinută în capitala bulgară.
În marja vizitei oficiale, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul-locotenent Cârnu Fănică, şi omologul său bulgar, generalul-maior Constantin Veselinov Popov, au semnat „Acordul tehnic dintre Ministerul Apărării Naţionale al României şi Ministerul Apărării al Republicii Bulgaria privind operaţiile transfrontaliere de poliţie aeriană”.
În încheierea vizitei în Bulgaria, ministrul Corneliu Dobriţoiu a depus o coroană de flori la Monumentul Eroului Necunoscut din Sofia. – www.promptmedia.ro