113052 – 10092012 – Preşedintele Traian Băsescu va primi, luni, la Palatul Cotroceni, la orele 14.30, delegaţia de experţi ai Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), a anunţat Administraţia Prezidenţială.
„O delegaţie a Comisiei de la Veneţia va vizita Bucureştiul, în vederea elaborării unei opinii referitoare la situaţia constituţională din România şi a Ordonanţelor de Urgenţă ale Guvernului cu privire la modificările Legii Curţii Constituţionale şi ale Legii referendumului în Romania”, informează site-ul oficial al Comisiei de la Veneţia, citat de Realitatea Tv.
Luni, la ora 15.30, este programată la sediul MAE şi o întâlnire a ministrului de Externe, Titus Corlăţean, cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia. – www.promptmedia.ro