113000 – 06092012 – Preşedintele Traian Băsescu a mulţumit joi liderilor europeni şi aliaţilor transatlantici pentru ”sprijinul ferm” în favoarea României în timpul crizei politice din această vară, anunţă Administraţiai Prezidenţială.
”Poziţiile publice pe care le-aţi exprimat în sprijinul apărării independenţei instituţiilor statului, în special în ceea ce priveşte funcţionarea justiţiei şi respectarea deciziilor Curţii Constituţionale, au avut un rol important în menţinerea acestora pe cursul funcţionării lor corecte”, scrie în scrisoarea transmisă de Presedintia României.
Instituţiile statului român democratic au ieşit întărite din această criză şi au demonstrat că au capacitatea de a aplica prevederile Constituţiei şi ale legii, în condiţiile în care au fost supuse unor presiuni politice deosebite. Acest rezultat nu ar fi fost posibil fără susţinerea dumneavoastră constantă, pentru care doresc încă o dată să vă mulţumesc.
Vă rog să primiţi, stimate Domnule / stimată Doamnă, expresia consideraţiei mele foarte înalte, alături de marca aprecierii mele personale deosebite”, afirmă preşedintele în scrisoare. Administratia Prezidentială nu precizează persoanele cărora le-a fost transmisă scrisoarea. www.promptmedia.ro