113232 – 17092012 – Preşedintele Traian Băsescu, a transmis luni, un mesaj cu ocazia deschiderii noului an şcolar, urându-le succes tuturor elevilor şi felicitându-i în mod special pe cei care au ales învăţământul profesional.
„Noul an şcolar care începe luni, 17 septembrie, îmi oferă prilejul de a ura mult succes tuturor elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice. Acest an şcolar este unul deosebit întrucât el va prezenta elevilor şi părinţilor două noutăţi importante, de care România are nevoie pentru dezvoltarea sa: introducerea unui învăţământ profesional relevant şi introducerea învăţământului obligatoriu de la vârsta de 6 ani. Învăţământul obligatoriu va începe din acest an cu clasa pregătitoare. Ambele măsuri izvorăsc din Pactul Naţional pentru Educaţie, asumat de toate partidele politice parlamentare din România precum şi de o bună parte din societatea civilă. Noua lege a educaţiei a făcut posibile aceste noutăţi”, afirmă preşedintele Traian Băsescu în mesaj.
„La început de drum am convingerea că toţi actorii implicaţi în educaţie vor depune în continuare eforturi pentru ca tranziţia celor mici de la grădiniţă la şcoală să fie cât mai lină. Este important că în acest an niciun copil care a împlinit vârsta de 6 ani nu se va afla în afara sistemului de învăţământ. Învăţământul profesional de calitate, realizat în legătură directă cu nevoile reale ale economiei actuale şi viitoare, este cheia succesului în viaţă a unui mare număr de tineri. De-acum ei se vor forma temeinic într-o meserie căutată. Este şi cheia unei economii mai competitive, cu firme mai puternice şi mai dinamice. Felicit miile de elevi care au ales aceast drum şi le doresc mult succes.Doresc să mulţumesc cadrelor didactice pentru că, indiferent de dificultăţile prin care a trecut România, ele au slujit întotdeauna interesul elevilor noştri. Vă doresc tututor multă putere de muncă, perseverenţă şi rezultate cât mai bune la concursurile şcolare, evaluările naţionale şi Bacalaureat”, se mai arată în mesaj. – www.promptmedia.ro