113114 – 11092012 – În perioada ianuarie – iulie 2012, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2436 milioane euro, în scădere cu 35,4% faţă de perioada ianuarie – iulie 2011, pe fondul evoluţiei balanţei veniturilor (+743 milioane euro), serviciilor (+314 milioane euro) şi
transferurilor curente (+310 milioane euro), anunţă Banca Naţională a României.
Deficitul contului curent în perioada ianuarie – iulie 2012 a fost finanţat în proporţie de 37,2% prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au totalizat 907 milioane euro (faţă de 963 milioane euro în perioada ianuarie – iulie 2011), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 107 milioane euro, iar creditele intra-grup 800 milioane euro.
Datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 78189 milioane euro la 31 iulie 2012 (79,6% din total datorie externă), în creştere cu 3,4% faţă de 31 decembrie 2011.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2012 nivelul de 20051 milioane euro (20,4% din total datorie externă), în scădere cu 12,2% faţă de 31 decembrie 2011.
Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 27,5% în perioada ianuarie – iulie 2012, comparativ cu 28,3% în anul 2011. Gradul de acoperire a fost 7,5 luni de importuri de bunuri şi servicii la 31 iulie 2012, comparabil cu cel înregistrat la 31 decembrie 2011. – www.promptmedia.ro