Acasă Politic Bucuresti: Consiliul Concurentei a amendat doua societati pentru furnizare de informatii inexacte

Bucuresti: Consiliul Concurentei a amendat doua societati pentru furnizare de informatii inexacte

DISTRIBUIȚI

113309 – 19092012 – Consiliul Concurenţei a sancţionat SC Shotblast SRL şi Eleftherios Kokkinakis LTD din Cipru cu amendă în valoare totală de 80.322,89 lei pentru furnizarea de informaţii inexacte. Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei

privind posibila participare cu oferte trucate a cinci companii la licitaţia organizate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru atribuirea unui contract pentru lucrări de marcaje rutiere pe drumurile naţionale.

Pe parcursul investigaţiei, celor cinci companii, S.C. Plastidrum SRL, S.C. Signature Semnalizare SRL, S.C. Swarco România SRL, Swarco Heoscont Strassenmarkierung GmbH şi Eleftherios Kokkinakis LTD, le-au fost solicitate date şi informaţii suplimentare. Deşi cele două întreprinderi, SC Shotblast SRL şi Eleftherios Kokkinakis LTD au răspuns solicitării Consiliului Concurenţei în termenul stabilit, informaţiile furnizate, cu privire la structura grupului din care fac parte acestea, au fost inexacte.

În conformitate cu prevederile legale în domeniul concurenţei, cele două companii au fost  sancţionate: SC Shotblast SRL cu amendă de 51.812,87 lei şi Eleftherios Kokkinakis LTD cu 28.510,02 lei. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.