Acasă Politic Bucuresti: Cazul incompatibilitatii lui Mircea Diaconu, amanat in Senat

Bucuresti: Cazul incompatibilitatii lui Mircea Diaconu, amanat in Senat

DISTRIBUIȚI

113247 – 17092012 – Biroul Permanent al Senatului a hotărât ca incompatibilitatea lui Mircea Diaconu să fie discutată săptămâna viitoare şi pusă pe ordinea de zi a plenului pentru vot.Senatorul  UNPR Laurenţiu Chirvăsuţă,

vicepreşedinte al Senatului, a precizat după terminarea Biroului Permanent că ”s-a discutat şi s-a amânat” cazul lui Mircea Diaconu, precizând că mai aşteaptă şi alte documente, deoarece senatorul liberal ”doreşte să vină cu o completare”, potrivit Realitatea Tv.

De asemenea, Chirvăsuţă a mai precizat că solicitarea de amânare nu a venit din partea lui Diaconu, ci din partea liderului de grup al PNL, Dan Radu Ruşeanu.

ÎCCJ a constatat la 19 iunie 2012, definitiv şi irevocabil, starea de incompatibilitate, în baza evaluării ANI, în care s-a aflat senatorul Mircea Diaconu, ca urmare a exercitării concomitente a demnităţii de senator în Parlament şi a funcţiei de director manager al Teatrului Nottara. Agenţia Naţională de Integritate a constatat, pe 27 ianuarie 2011, starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu, întrucât, „începând cu data de 19 decembrie 2008, a exercitat simultan demnitatea publică de Senator în cadrul Parlamentului României, precum şi funcţia de conducere de Director-manager în cadrul Teatrului”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.