113374 – 23092012 – O delegaţie a Ministerului Justiţiei, condusă de Simona – Maya Teodoroiu, secretar de stat, a participat, în perioada 19 – 21 septembrie 2012, la Viena, la cea de a 31-a Conferinţă a Miniştrilor Justiţiei
din statele membre ale Consiliului Europei. Din delegaţie au făcut parte Iuliana Cărbunaru, directorul Direcţiei de Probaţiune din Ministerul Justiţiei, Andrei Furdui, consilier juridic la Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni şi Lorena Feruţă, diplomat in cadrul Ambasadei României la Viena.
Temele supuse dezbaterii participanţilor au fost: răspunsul justiţiei la violenţa urbană, problematica minorilor-infractori sau victime, precum şi cea a grupurilor de criminalitate organizata şi a noilor modalităţi de comunicare ale acestora.
La finalul lucrărilor Conferinţei a fost adoptată rezoluţia privind „Răspunsurile justiţiei la violenţa urbană“.
La ceremonia semnării sau depunerii instrumentelor de ratificare ale unor convenţii ale Consiliului Europei, organizată în cadrul conferinţei, România, prin şeful delegaţiei Ministerului Justiţiei, a semnat cel de-al treilea Protocol Adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind extrădarea, adoptat la Strasbourg, la 10 noiembrie 2010, precum şi cel de-al patrulea Protocol Adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind extrădarea, deschis spre semnare la Viena, cu ocazia acestui eveniment.
În marja reuniunii, delegaţia română, însoţită de Adrian Davidoiu, însărcinat cu afaceri a.i. la Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizaţiile Internaţionale de la Viena, a avut o întrevedere cu Martin Kreutner, preşedintele interimar al Academiei Internaţionale Anticorupţie (IACA), organizaţie internaţională printre ai cărei membri fondatori se numără şi România. Cu ocazia întrevederii, partea romană a reiterat sprijinul pe care îl oferă Academiei, precum şi interesul de a susţine candidaturi româneşti pentru funcţiile eligibile din structurile de conducere ale organizaţiei. Totodată, a fost analizată şi posibilitatea dezvoltării unor proiecte comune împreună cu instituţiile române competente în materia prevenirii şi combaterii corupţiei. – www.promptmedia.ro