112639 – 22082012 – – Un avocat, membru al Baroului Bucuresti, a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru trafic de influenta si inselaciune. Alaturi de avocatul Andrei
Gherasim, in acelasi dosar mai este acuzat de cumparare de influenta omul de afaceri Nikolaus Mann.
Potrivit rechizitoriului, în luna aprilie, avocatul Gherasim a cerut printr-un intermediar de la Nikolaus Mann, 100.000 euro pentru a interveni pe lângă magistrați din cadrul ICCJ și Tribunalului Brașov, pentru a obține o soluție favorabilă lui Mann în două dosare civile. Unul dintre dosare se referea la strămutarea cauzei, iar altul anularea unui contract. Prin acelasi intermediar, avocatul a primit 50.000 de euro. În aprilie, procurorii au dispus reținerea celor doi, dar Curtea de Apel București a stabilit măsura obligării celor doi de a nu părăsi țara pe un termen de 30 de zile, măsură ce a fost prelungită de procurori.
Mann era dispus să plătească o sumă importantă în euro pentru a se interveni pe lângă magistraţi, pentru o obţine o soluţie favorabilă într-un dosar comercialmotiv pentru care a recurs la intermediari care să ajungă la magistraţi. Prin intermediari, Mann a încercat să-şi rezolve dosarele aflate pe masa magistraţilor. Aşa a ajuns şi la Andrei Gherasim, care este fiu de magistraţi şi avocat din 15 martie 2003 în Baroul Bucureşti.
Un fost poliţist, actual avocat, l-ar fi contactat pe Andrei Gherasim să intermedieze cu judecătorii.
Acest caz s-ar fi constituit în urma unui denunţ. În luna aprilie, îurma unor informaţii ale SRI, omul de afaceri Nikolaus Mann a fost oprit de poliţişti la Vama Cenad, pe numele lui fiind emis un mandat de aducere la București.
Pe de altă parte, Nikolaus Mann este cercetat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizate şi Terorism (DIICOT) pentru o fraudă de aproximativ 70 de milioane de euro.
Presa locală relata că începând cu 2006, grupul german Aton Gmbh a investit în agricultura din Vestul României aproximativ 200 milioane de euro. Firma a obţinut fonduri SAPARD, bani pe care Nikolaus Mann i-ar fi fraudat. Investitorilor germani îl acuză pe Mann că a devalizat firma Aton Transilvania cu o sută de milioane de euro.
Avocatul Andrei Gherasim este fiul lui Traian Gherasim, fost judecător la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) până în septembrie 2011. El fusese numit la ICCJ în martie 2002, după ce cu o lună înainte fusese revocat din funcţia de procuror general adjunct al României (când era şef al Ministerului Public Ilie Botoş-n.r.). Mama avocatului Andrei Gherasim, Elisabeta Gherasim, este preşedinta Secţiei de contencios-administrativ a Tribunalului Prahova. – www.promptmedia.ro