– 112319 – 06082012 – În şedinţa din data de 6 august 2012, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a analizat solicitarea privind detaşarea la Ministerul Justiţiei, pe o perioadă de 6 luni, în vederea numirii în funcţia de ministru al justiţiei, a doamnei judecător Mona Maria Pivniceru, membru ales al CSM, se arată într-un comunicat al CSM.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu unanimitate de voturi, Secţia pentru judecători a hotărât că este inadmisibilă detaşarea unui membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii în orice funcţii, inclusiv în cele de demnitate publică numite şi, în consecinţă, a respins cererea de detaşare la Ministerul Justiţiei a doamnei judecător Mona Maria PIVNICERU, membru ales al CSM, se mai arată în comunicat. – www.promptmedia.ro
.