– 112391 – 09082012 – PDL, prin vocea deputatului Cristina Dobre, cere demiterea preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Doru Bădescu, ”acest om fără chip și fără voce”, deoarece în ultimele
trei luni nu a implementat instrumentele antifraudă promovate de democrat-liberali, reţeta electronică şi cardul de sănătate, care ar fi adus venituri mai mari sistemului.
Măsurile anunţate de USL în domeniul sănătăţii fac dovada că Uniunea iubeşte mai mult frauda şi refuză să folosească instrumentele antifraudă promovate de PDL, reţeta electronică şi cardul de sănătate, a declarat într-o conferință de presă Cristina Dobre, arătând că USL transferă “grosolan” costurile antifraudă asupra pacienţilor.
PDL a mai susținut că mecanismele antifraudă dezvoltate de fostele guverne sunt ”gata de a fi puse în aplicare”, singura condiție pentru a fi puse în funcțiune fiind doar aceea ca USL să pună în ”prim-plan pacientul”. Structura care răspunde direct de introducerea acestor măsuri antifraudă este Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care, din păcate, ”de trei luni nu a făcut absolut nimic, drept urmare PDL cere demiterea preşedintelui Casei Naţionale de Sănătate, acest om fără chip şi fără voce, pe care nu cred că vreunul dintre dumneavoastră l-a văzut sau l-a auzit vreodată”, a spus Dobre. – www.promptmedia.ro