Acasă Politic Bucureşti: Curtea Constituţională se reuneşte pe 31 august

Bucureşti: Curtea Constituţională se reuneşte pe 31 august

DISTRIBUIȚI

112261 – 03082012 – Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a anunţat vineri că judecătorii Curţii se vor reuni în şedinţă pe 31 august, nu pe 12 septembrie aşa cum se anunţase ieri, pentru a decide dacă referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu din 29 iulie curent va fi sau nu validat. 

Până la sfârşitul acestei luni, Guvernul trebuie să transmită listele electorale actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012. 

Referitor la acest anunţ, Traian Băsescu a replicat: „Nu mă îngrijorează nici măcar acest truc care, din păcate, ne-a descalificat”. Băsescu a declarat, vineri, că nu este deranjat de amânarea deciziei Curţii privind validarea ori invalidarea referendumului. „Sunt un preşedinte care nu convine majorităţii politice. De ce nu convine? Întrebaţi-vă voi”. „Curtea Constituţională nu ştie câţi electori sunt în România. Este fără precedent ca după ce ai văzut rezultatele să încerci să modifici cifrele. Oamenii ăştia nu au niciun fel de scrupule, nu îi intereseaza ţara, ii interesează justiţia”, a adaugat presedintele suspendat. Întrebat ce se va întâmpla din punct de vedere economic în ţară până la pronunţarea Curţii, Băsescu a răspuns: „Întrebaţi-i pe Ponta, Antonescu, Rus”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.